perpendicular lumina cade printre oameni
ca un paianjen dacă porţi în inimă
printre artere pradă iubirea
orizontal lumina cade printre oameni
ca un loc dezvelit de memorii
în şoaptă îmi scutur ultimele vorbe cât o mănăstire
rotund lumina cade printre oameni
ca un pântec înconjurat de priviri
se desface în milioane de braţe
dacă tai cuiele înfipte în stele
nămol lumina cade peste chipul
care-şi stoarce din piept ultima credinţă
ultimul poem coborât pe frunte
perpendicular lumina cade
în orizontul rotund cu nămol
dacă acest poem se depozitează în carnea ta
ca un păianjen ce-şi scutură vorbele
în catedrala cu milioane de braţe
făcute icoane
