joi, 19 aprilie 2012

Nepoţelul Ionut-Andrei

cu verişoara Daniela (naşa lui Andrei) şi Mioara (sora mea, mama copilului)
cu Alessia, Daniela, Mama si Andrei

Tata, bunicul lui George (nume de cod: Marin), Paul (sotul meu) si George (tatăl lui Andrei)







naşii, finul şi preotul Costinel Dobrin

bucuria familiei

vineri, 10 februarie 2012

Revista Zon@Literară Nr. 1-2, Ianuarie - Februarie, 2012


Click pe linkul de mai jos sau click dreapta + save as
http://dl.transfer.ro/transfer_ro-09feb-a9fa60eb09dd.zip

sau citeste direct aici
Revista ZonaLiterara Nr 1-2 2012 Pe Internet

joi, 2 februarie 2012

Cercetătorii pot citi gândurile, transformându-le în sunete!



Cercetătorii americani sunt foarte aproape de a reuşi să „decodeze” vocea internă din creierul fiecăruia, ascultând astfel, la propriu, gândurile!

Analizând activitatea cerebrală, cercetătorii pot reconstrui frazele pe care le gândim atunci când ascultăm pe altcineva vorbind. Pentru că activitatea cerebrală care are loc atunci când ascultăm o frază este similară cu cea care se petrece atunci când noi gândim acea frază, oamenii de ştiinţă cred că vor putea folosi această tehnologie pentru a transforma aceste gânduri în fraze.

Cercetătorii afirmă că acest lucru va fi extraordinar de valoros pentru persoanele care nu mai pot vorbi din cauza paraliziei sau pentru persoanele care suferă de deconectare cerebro-medulară spinală (afecţiune cunoscută şi sub denumirea de pseudo-comă sau locked-in syndrome), acestea urmând să recapete capacitatea de a comunica cu cei dragi.

Pentru a explica reuşita, profesorul Brian Pasley de la Universitatea din California a apelat la o metaforă. "Închipuiţi-vă un muzician care se uită la televizor la cineva care cântă la pian, dar care nu aude sonorul. Chiar şi aşa, muzicianul îşi va da seama cum sună muzica, pentru că ştie ce notă emite fiecare clapă", explică Pasley. Echipa sa a realizat ceva similar în ceea ce priveşte undele cerebrale, corelând zonele neurale cu sunetele corespondente. Apoi, cercetătorii au creat un algoritm care interpretează activitatea cerebrală şi, pe baza acesteia, creează o spectrogramă. Apoi, un al doilea algoritm transformă această spectrogramă în sunete.

"Persoanele care ascultă sunetele emise de algoritmul nostru pot descoperi similarităţi între cuvintele reale şi cele reconstruite de computer", a declarat Pasley. Sunetele sunt suficient de clare pentru a permite analizei computerizate să identifice cuvinte individuale.

Studiul condus de Pasley a fost efectuat pe pacienţi care au fost operaţi pe creier, fiind nevoie de folosirea unor electrozi pentru a înregistra activitatea cerebrală. De aceea, este puţin probabil ca gândurile fiecăruia dintre noi să fie citite şi transpuse în vorbe, însă pentru persoanele care nu mai au capacitatea de a vorbi, această cercetare reprezintă un nou motiv de optimism.

Profesorul Robert Knight, co-autor al cercetării, speră că acest studiu va conduce în scurt timp la realizarea unei proteze cerebrale implantabile pentru persoanele cu afecţiuni neurologice. "Gândiţi-vă la celebrul fizician Stephen Hawking. Creierul său este în mod evident genial, dar nu poate produce sunete. Dacă i-am putea «citi» ideile, le-am putea transforma cu ajutorul unui sintetizator, dându-i astfel capacitatea de a vorbi".

Iată cum se aud câteva sunete reconstruite de algoritmi, pe baza interpretării activităţii cerebrale:


Sursa www.descopera.ro

luni, 30 ianuarie 2012

Milioane de romani pe Facebook


Cea mai mare retea de socializare din lume numara astazi 4,4 milioane de utilizatori ce provin din Romania, mai exact 4.406.580.
Numarul de utilizatori ai acestei retele sociale a crescut cu 83% fata de inceputul anului 2011, cand numara doar 2.405.920 utilizatori si cu 5,8% fata de luna decembrie 2011 cand cifra acestora ajunsese la 4.161.340.

Din datele culese de serviciile Facebrands.ro si Facebrands Pro, 4.030.480 de utilizatori ai retelei sociale Facebook si-au declarat in profilul creat pe aceasta retea orasul de resedinta. Procentul utilizatorilor romani de Facebook care si-au declarat orasul de resedinta s-a dublat fata de luna ianuarie 2011, cand se situa la 48%.

Conform ultimelor date, cei mai multi utilizatori ai retelei Facebook in Romania sunt in Bucuresti (1.053.020, 26,13%), urmat de Cluj-Napoca, Timisoara si Iasi, cu peste 4% din total.

Conform unei analize efectuate de echipa Facebrands la inceputul anului, impartirea geografica a utilizatorilor romani de Facebook pe regiuni e urmatoarea:

Muntenia (inclusiv Bucuresti) – 38,64%
Transilvania – 19,18%
Moldova – 14,24%
Banat – 6,23%
Oltenia – 6,14%
Dobrogea – 5,24%
Crisana – 4,15%
Bucovina – 3,25%
Maramures – 2,75%


De asemenea, catre acesti utilizatori au fost afisate in ultimele 4 luni peste 11000 de ad-uri si au fost create pe cele 15.600 de pagini monitorizate peste 6000 de tab-uri, stranse de echipa Facebrands Pro intr-un modul dedicat de Intelligence, disponibil in cadrul oricarui abonament Facebrands PRO.

A crescut si numarul utilizatorilor care se implica in activitatile create de companii pe pagini, vom face o analiza dedicata la inceputul lunii viitoare, insa orice companie isi poate analiza si compara propriile performante pe Facebook printr-un abonament Facebrands Pro ”, a declarat Andrei Stefan, managerul Byte Flux, care gestioneaza impreuna cu agentia Standout serviciile Facebrands.
Sursa http://corporatenews.9am.ro

vineri, 27 ianuarie 2012

Beneficiile consumului de ceai negru


Cercetătorii australieni au descoperit că persoanele care consumă trei ceşti de ceai negru pe zi pot beneficia de o scădere a tensiunii arteriale.

Ceaiul este a doua cea mai populară băutură din lume, după apă. De-a lungul timpului au existat studii care au indicat că ceaiul poate stimula apărarea imunitară şi că are capacitatea de a stopa evoluţia şi extinderea celulelor canceroase.

Acum, o nouă cercetare a fost realizată pe un eşantion de 95 de voluntari cu vârste cuprinse între 35 şi 75 de ani. O parte dintre participanţi au fost rugaţi să bea trei ceşti de ceai negru pe zi, iar ceilalţi au consumat o băutură placebo, cu aceeaşi concentraţie de cafeina ca şi ceaiul negru.

După şase luni, cercetătorii au observat că, în comparaţie cu cei ce au primit tratament placebo, persoanele care au băut ceai negru au înregistrat o scădere a tensiunii arteriale de 2-3 mmHg (milimetri coloană de mercur).

Autorii cred că această scădere a tensiunii arteriale ar putea duce la o diminuare cu 10% a numărului de persoane care suferă de boli de inimă şi hipertensiune.

Profesorul Hodgson, coautor al studiului, a declarat că în ciuda faptului că şi alte studii anterioare indică o legătură între consumul de ceai şi îmbunătăţirea sănătăţii vaselor sangvine, este totuşi nevoie de mai multe cercetări pentru a înţelege modul în care ceaiul poate reduce tensiunea arterială.

Sursa www.descopera.ro

marți, 24 ianuarie 2012

Programul manifestărilor de Ziua Unirii la Iaşi, 24 Ianuarie 2012


Pe 24 ianuarie 2012 la Iaşi vor fi prezenti cei mai reprezentativi rapsozi populari din ţară, care vor susţine momente folclorice pe scena de la Hotelul Traian, dar şi solişti de muzică uşoară: Andra, Marcel Pavel şi Zdop şi Zdup, care vor concerta în Piaţa Palatului Culturii din Iaşi.

Seria manifestărilor omagiale dedicate împlinirii a 153 ani de la Unirea Principatelor Române va începe la ora 09:00, în Piaţa Unirii cu momentul folcloric „Noi suntem români”, ce va fi susţinut de artişti de muzică populară din toate regiunile ţării” Pe scena din faţa Hotelului Traian va avea loc un moment folcloric susţinut cantăreţii de muzică popularăAurel Tămaş, Maria Dragomiroiu, Mioara Velicu şi Daniela Condurache.

Oficialii prezenţi la eveniment vor ţine discursuri. Până acum, şi-au confirmat prezenţa Preşedintele Traian Basescu, liderii politici Victor Ponta si Crin Antonescu, precum si o parte din miniştri.

După acest moment, între orele 11.00 – 11.20 va avea loc deplasarea la Biserica „Trei Ierarhi”, cu slujba şi depunerea de coroane la mormântul domnitorului Al. I. Cuza“, a declarat primarul Gheorghe Nichita.

Participanţiilor la manifestările din Piaţa Unirii li se vor servi gratuit, între orele 12.00- 14.00, pe strada Lăpuşneanu, 10.000 de porţii de fasole cu cîrnaţi, colaci şi vin fiert. Între orele 17.45 – 18.00, un număr de 100 de militari vor mărşălui cu torţe aprinse pe traseul Muzeul Unirii – Palatul Culturii.

Începând cu ora 18.00, până la orele 20.00, în Piaţa Palatului Culturii se vor susţine concerte. Pe scenă vor urca Andra , Marcel Pavel, si trupa Zdop şi Zdup.

Imediat după concert va avea loc şi un foc de artificii de 10 minute“, a conchis primarul Gheorghe Nichita.

Suma totală alocată de primărie pentru aceste evenimente este de 500 de mii de lei.

Complexul Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi anunță organizarea unui ciclu de evenimente dedicate Unirii Principatelor Române, ce se va derula în perioada 24 – 25 ianuarie 2012.

SURSA www.islive.ro