“Absolut Cultural” se lansează de Ziua Mondială a Cărţii

Asta înseamnă că pe 23 aprilie, când este şi Ziua Naţională a Bibliotecarului, la Memorialul Ipoteşti – centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu” începând cu ora 13, după cuvântul de deschidere, vor avea loc o proiecţie de manuscrise şi fotografii din Fondul Documentar al Bibliotecii Naţionale de Poezie, expoziţii de carte, dar şi lansarea oficială a revistei de cultura şi sinteză, ABSOLUT CULTURAL (format tiparit 282 pg., ediţia CD-ROM, a Suplimentului literar "Raftul de poezie" şi în format web www.absolutcultural.ro), editor fondator poetul Augustin Eden.

Cele mai ingenioase dispozitive de tortură

Daca ne-am imagina care au fost cele mai negre aspecte ale vietii in Evul Mediu, cu siguranta igiena personala, medicina primitiva, foametea sau bolile contagioase ar ocupa un loc fruntas printre optiunile noastre. Dar, fara indoiala, nici unul dintre aceste aspecte nu putea egala ingeniozitatea stramosilor nostri europeni atunci cand era vorba de crearea dispozitivelor de tortura. Iar daca v-a starnit interesul, Descopera va invita sa aflati mai multe despre inventivitatea macabra a judecatorilor medievali si a celor care reprezentau legea in acea perioada.
10. Scaunul de interogare
Sinistra metoda de tortura numita scaunul de interogare a cunoscut celebritatea in Europa medievala, atunci cand era folosita, in special, impotriva femeilor acuzate de vrajitorie sau de adulter. Scaunul metalic pe care erau imobilizati acuzatii era prevazut cu sute de ace menite sa strapunga pielea fara a produce, insa, rani letale. Ca si cum nu era suficient, sub acesta se aprindea focul, foc ce era mentinut pana cand scaunul devenea incandescent. Putinele victime care supravietuiau acestui supliciu sufereau traume ireversibile care, de cele mai multe ori, duceau la moartea celui torturat in maxim doi ani.
9. Purificarea sufletului
Desi era privita doar ca o metoda preliminara a torturii propriu-zise, curatarea sufletului avea la baza o credinta larg raspandita in tarile catolice, aceea ca sufletul vinovatului putea fi spalat de pacate daca acuzatul era silit sa inghita apa clocotita sau carbuni incinsi. In situatia in care condamnatul supravietuia incercarii, judecatorii puteau accede catre urmatoarele etape ale procesului de acuzare.
8. Fecioara de fier
Celebra printre inchizitorii medievali, Fecioara de fier isi va castiga o trista notorietate incepand cu anul 1515, atunci cand s-a inregistrat prima folosire a acestui infricosator instrument de tortura. Cusca de metal, care avea forma unei fecioare, era dotata pe interior cu un sistem complicat de ace care, odata usa inchisa, patrundeau in corpul celui condamnat. Dar cum scopul torturii era acela de a smulge marturisile ereticilor inainte de a-i ucide, acele erau pozitionate astfel incat victima sa nu fie ucisa instantaneu. Acestea penetrau membrele, abdomenul, pieptul si ochii victimei fara a-i provoca moartea imediata. Acuzatul putea agoniza chiar si doua zile pana isi gasea sfarsitul.
7. Tortura cu apa
Chiar daca a fost folosita pe scara larga in Evul Mediu, tortura cu apa a continuat sa fie practicata pana in secolul XX, in special in lagarele japoneze din timpul celui de al doilea razboi mondial. Procedeul prevedea ca victimei, imobilizate in prealabil, sa ii fie introdus in gura sau prin fosele nazale un tub elastic prin care era eliberata o mare cantitate de apa. Odata operatiunea incheiata, calaul sarea, practic, cu ambele picioare pe abdomenul umflat al victimei, fapt ce ducea la sectionarea stomacului si la moartea aproape instantanee.
6.Leagănul lui Iuda
Imaginatia judecatorilor medievali a atins una dintre cele mai inalte praguri atunci cand s-a decis construirea Leaganului lui Iuda. Aparatul, de forma unui scaun inalt cu trei picioare, era prevazut in varf cu o piramida metalica, ale carei muchii erau atent ascutite in prealabil. Victima era ridicata cu ajutorul unui sistem de scripeti si asezata pe acest ingenios dispozitiv de tortura, in fata judecatorului. Gravitatia si greutatea condamnatului duceau la desavarsirea procesului. Existau si cazuri in care cei acuzati nu erau suficient de corpolenti, situatie in care de picioarele condamnatului erau atasate diferite greutati.
5. Pantofii de pedeapsă şi Furca Ereticilor
Confectionati din metal si dotati cu mai multi tepi metalici atasati in interior, in dreptul calcaielor, pantofii de pedeapsa erau folositi in combinatie cu o alta inventie a Inchizitiei, Furca Erecticilor. De forma unei furci minuscule cu doua capete, obiectul era atasat de gatul condamnatului astfel incat sa ii penetreze acestuia partea superioara a sternului si barbia. Nevoit sa stea pe varfuri, pentru a nu-si performa calcaiele, si silit sa isi lase capul pe spate pentru a nu fi strapuns de dispozitivul atasat la gat, cel condamnat putea rezista intr-o asemenea pozitie pana la cateva ore. De obicei, o astfel de tortura era folosita ca preludiu, inaintea caznelor propriu-zise.
4. Ghetele
O alta solutie ingenioasa a judecatorilor medievali, folosita in lupta cu fortele demonice ale raului, o constituia dispozitivul numit simbolic "ghetele". Picioarele victimei, imobilizata in prealabil, erau plasate intre doua scanduri care, la randul lor, erau legate intre ele cu mai multe corzi bine stranse. Intre aceste corzi, acuzatorii fixau mai multe pene de lemn pe care le loveau sistematic cu un ciocan. Cu fiecare lovitura, mici parti din tibiile celui torturat se sfaramau, lasand oasele victimei sa iasa la iveala. Judecatorii puteau folosi pana la 20 de astfel de pene, care difereau ca marime, in functie de acuzele aduse vinovatului. Cazurile in care victima supravietuia pana la finalul procesului erau extrem de rare, iar durata de viata a acesteia nu era mai mare de cateva zile datorita blocarii arterelor cu resturi de os si maduva osoasa.
De-a lungul istoriei, "ghetele" au cunoscut o larga raspandire capatand forme diferite in functie de locatia in care erau folosite. Celebre au ramas "ghetele spaniole", confectionate din metal, si care erau presate cu ciocanul in timp ce picioarele acuzatului se aflau inauntru. O forma a acestor ghete se regasea acum un mileniu si in insulele britanice, diferenta fiind ca acestea erau din fier si nu erau folosite pentru presare membrelor inferioare ale condamnatilor ci pentru fierberea acestora in apa sau ulei.
3. Fierăstrăul
Una dintre cele mai sinistre inventii ale Evului Mediu a fost, cu siguranta, taierea condamnatilor de vii cu fierastraul. Mai mult, victimele erau legate cu capul in jos, ideea torturii fiind ca acestea sa supravietuiasca si sa fie constiente cat mai mult timp, fapt ce era posibil datorita sangelui care continua sa oxigeneze creierul acuzatilor. In ciuda durerilor care trebuie sa fi fost atroce, un condamnat supus unei astfel de torturi putea rezista pana in momentul in care fierastraul ii atingea toracele.
2. Trasul în ţeapă
Celebru in Tara Romaneasca datorita domnitorului Vlad Tepes, trasul in teapa era o metoda preferata de executie pentru acuzatorii din Turcia, nordul Africii dar si din Germania si centrul Europei. Teapa de lemn sau metal care strapungea posteriorul celui condamnat, iesindu-i acestuia prin gura sau torace, nu insemna intotdeauna o moarte cat de cat rapida. In situatia in care teapa nu atingea nici un organ vital, victima putea trai pana la doua zile in aceasta pozitie. Pedeapsa era acordata, in special, celor invinuiti de inalta tradare, desi folosirea ei cuprinsese arii mult mai largi de acuzare.
1. Trasul pe roată
Primul loc in topul torturilor medievale il ocupa trasul pe roata, o inventie aplicata pe scara larga in centrul si nordul Europei. In fond, doar spanzuratoarea era mai mult folosita decat trasul pe roata in acea perioada.Victima era, pentru inceput, fixata de sol cu membrele larg desfacute si bine intinse. Apoi, sub fiecare incheietura a mainilor sau picioarelor erau trecute bucati solide de lemn. Calaul zdrobea incheieturile victimei presandu-le cu o imensa roata de lemn, intarita cu piese de metal. Procesul continua cu fracturarea oasele mainilor si picioarelor celui condamnat. Odata membrele zdrobite, victima era legata in jurul rotii si lasata sa moara din cauza durerilor sau a setei. Cei care supravietuiau supliciului puteau rezista zile intregi legati de roata, timp in care insectele si pasarile se hraneau in voie din trupul acestora. In general, condamnatii erau expusi in piete publice sau la rascrucile drumurilor, pentru ca toti sa ii poata vedea si sa le evite exemplul.Existau si cazuri in care acuzatii se bucurau de clementa judecatorilor. In acest caz se aplica ceea ce se numea Coupe de grace, zdrobirea toracelui sau a stomacului, fapt ce ducea la moartea aproape instantanee a victimei. In centrul Europei mai exista o forma de clementa numita Retentum, ce prevedea strangularea condamnatului in timpul executiei, uneori chiar inainte de inceperea ei.

SURSA descopera.ro

10 simţuri uimitoare ale animalelor

Vedem destul de bine, auzim asa si asa, suntem capabili - ma rog, unii dintre noi, si dupa antrenament serios - sa recunoastem mirosurile a cateva mii de substante diferite (cu conditia sa fie in concentratii maricele), identificam numeroase gusturi si avem o sensibilitate tactila mare – cel putin la nivelul mainilor… Suntem bine inzestrati, nu-i asa? Fara indoiala, ne-am descurcat bine ca specie, in decursul evolutiei, scotand tot ceea ce puteam scoate din “echipamentul” cu care ne-a inzestrat natura.
Insa putina smerenie n-are cum sa ne strice: in ceea ce priveste simturile, in lumea animalelor exista niste capacitati inaccesibile noua si care ne fac sa parem de-a dreptul subdezvoltati, prin comparatie. Exista specii care, desi se afla mai jos decat noi pe scara evolutiei - cel putin asa ne place noua sa credem - au niste insusiri asa de uimitoare, incat ne lasa cu gura cascata si ne trezesc simtul modestiei pe care - tot in cursul evolutiei - l-am cam pierdut. Inainte de a ne lauda ca noi suntem cei mai tari din toate punctele de vedere, n-ar strica sa aflam si de ce sunt in stare altii: iata o lista de 10 astfel de "puteri" exceptionale ale unor animale.
1. Ecolocatia, prezenta la multe specii de lilieci si de delfini, este metoda lor de navigatie "pe ne-ve": ii ajuta sa "simta" prezenta obstacolelor in fata lor, chiar daca nu le vad.Aceste animale emist pulsuri de ultrasunete (sunete de frecventa foarte inalta, pe care urechea umana nici nu le poate percepe). Undele ultrasonice se izbesc de obstacolul din fata si se intorc (principiul ecoului) la emitator, care afla, astfel, ca in fata lui se gaseste ceva si ia o decizie in consecinta.Un liliac, de pilda, isi da seama daca are de-a face cu o insecta (trebuie mancata) sau cu peretele de stanca al pesterii, zidul unei constructii ori un om (trebuie ocolite). Si delfinii se folosesc de ecolocatie, atunci cand inoata prin ape maloase, cu vizibilitate foarte redusa. Acum, sa dam si omului ce-i al omului: homo sapiens sapiens, cu creierul lui destept, a descoperit acest principiu si l-a aplicat in constructia unor aparate, numite sonare, folosite pentru detectia subacvatica a obiectelor. 2. Detectarea câmpurilor electrice
Unul dintre factorii care ii fac pe rechinii carnivori niste pradatori atat de eficienti este faptul ca ei sunt capabili sa detecteze campuri electrice slabe care le semnaleaza prezenta, in apropiere, a unor creaturi vii care le-ar putea sluji drept hrana.Toate animalele emit astfel de campuri de energie, rezultatul activitatii bioelectrice din corp, dar nu toate sunt capabile sa receptioneze aceste semnale din mediul exterior.Rechinii, insa, au celule speciale cu ajutorul carora percep aceste impulsuri, transmise prin apa - treaba de care, se recunoastem , noi nu suntem in stare (ati simtit voi in apa, vreodata, prezenta unui peste de la nu stiu cati metri, fara sa-l vedeti?) Atat de dezvoltat e acest simt uimitor, incat un rechin poate descoperi un peste chiar daca acesta e ascuns in nisip - doar dupa slabele impulsuri electrice produse de contractiile muschilor sai. 3. Receptori performanţi
Receptori de temperatura avem si noi - simtim cand aerul e cald ori rece - dar suntem departe de performantele pe care le ating, in acesta privinta, anumite specii de serpi.Serpii boa, de pilda, percep "caldura" (radiatia infrarosie) emisa de corpul unui soarece aflat la distanta de mai multi metri si se indreapta cu precizie spre aceasta potentiala prada.Organele de simt corespunzatoare (sunt doua) sunt localizate intre ochi si nari, de ambele parti ale capului, astfel incat a sarpele poate "simti" cu precizie directia in care se gaseste prada si distanta pana la ea, ajustandu-si fara gres unghiul si viteza atacului, drept care nu-si greseste tinta nici macar pe intuneric. (Intuneric e pentru noi, care nu vedem in infrarosu. Sarpele, insa, vede.) 4. Vederea în ultraviolet
In ochii nostru, o multime de pasari apar colorate in nuante terne, din gama griurilor si a brunurilor dar, daca am vedea asa cum vad adesea pasarile, in lungimi de unda imperceptibile pentru noi, ni s-ar parea gatite in cele mai stralucitoare culori.La fel si insectele - sunt capabile sa vada in lungimi de unda aflate in afara spectrului vizibil (vizibil pentru noi, ca asa-i omul: zice ca numai ce se refera la el conteaza). Cu alte cuvinte, acolo unde noi nu vedem mare lucru, ele vad o multime de detalii, iar acolo unde pare intuneric complet, poate sa fie, de fapt, destula lumina (ultravioleta, insa) si destule lucruri de vazut - pentru cei care vad in ultraviolet.Asta nu insemna ca noi nu folosim vederea in ultraviolet: unele instrumente astronomice de inalta performata (precum telescopul Hubble) capteaza, de fapt, imagini in ultraviolet, pe care noi, insa , nu le putem vedea ca atare. Imaginile cu pricina sunt colorate, ulterior, de niste tehnicieni, care le dau diverse nuante din spectrul vizibil, astfel sa putem intelege si noi ceva din acele poze. 5. Vederea pe timpul nopţii
Unele mamifere - cele mai familiare noua fiind pisicile, dar trasatura se regaseste si la multe mamifere salbatice - au fundul ochiului captusit cu o membrana reflectorizanta (numita tapetum lucidum), care oglindeste - si deci amplifica - si cea mai slabaa raza de lumina, dandu-i astfel posibilitatea sa mai impresioneze o data celulele fotoreceptoare din retina.Asa se explica de ce, intr-un intuneric aproape complet, pisicile vad totusi destul de bine: membrana reflectorizanta - aceea care face ca ochii sa le straluceasca in intuneric le ajuta sa profite de orice firicel de lumina, fie el cat de firav. 6. Informaţii cu ajutorul limbii
De ce isi tot flutura serpii limba lor infurcata, atunci cand se deplaseaza? Ei bine, culeg informatii care ii ajuta sa se orienteze. De fapt, ei "gusta" aerul: capteaza si analizeaza particulele existente in aer si, astfel, isi formeaza o idee asupra a ceea ce se gaseste in acel mediu.La om, moleculele odorante din aer sunt "culese" cu ajutorul mucoasei nazale; la serpi, aceasta colectare are loc cu ajutorul limbii. Particulele captate pe suprafata umeda a limbii sunt analizate apoi cu ajutorul unor organe speciale - organele lui Jacobson - care transmit infomatia la creier; iar aici, este transformata intr-o senzatie care ii "spune" sarpelui ceva despre mediul in care se afla. 7. Detectarea feromonilor
Unii fluturi de noapte sunt in stare sa simta prezenta unor feromoni emisi de membri ai sexului opus. Mare lucru! o sa ziceti. Doar chestia cu feromonii e valabila si la oameni, dupa cate cunoastem din cercetari recente. Da, dar din cate stim pana acum, noi, oamenii, trebuie sa stam destul de aproape unii de alti ca sa percepem semnalele feromonale transmise de semenii nostri.Pe cand fluturii de noapte sunt in stare sa simta prezenta partenerilor de la niste distante de necrezut - peste zece kilometri, in cazul unor specii. Cu alte cuvinte, sunt capabili sa detecteze niste concentratii infime de feromoni - cateva molecule intr-un ocean de aer. Asta e ca si cum am fi noi capabili sa simtim gustul de… vinului - sa zicem -, gustand apa dintr-un lac in care au fost puse si cateva picaturi de vin… 8. Orientarea cu ajutorul mustăţilor
La om, mustatile sunt un caracter sexual secundar masculin; la alte mamifere, insa, ceea ce numim noi "mustati" reprezinta cu totul altceva: niste fantastic de sensibile si eficiente organe de simt.Cand animalul e in stare de veghe si mai ales atunci cand se deplaseaza, perii lungi din jurul botului - numiti vibrize - se misca intruna, iar semnalele captate de ele se integreaza intr-o soi de harta a imprejurimilor, care ajuta mamiferele cu pricina sa se orienteze chiar si pe intuneric.Majoritatea rozatoarelor, de pilda, n-au o vedere buna, dar compenseaza prin dezvoltarea remarcabila a altor simturi: au o exceptionala acuitate a simtului olfactiv (ele traiesc efectiv intr-un "peisaj de mirosuri", asa cum noi, specie "vizuala" prin excelenta, traim intr-o lume a formelor si a culorilor) si poseda un auz mult mai dezvoltat decat al omului, la care se adauga acest minunat aparat de detectie reprezentat de vibrize.Cum izbutesc, de plida, sobolanii, cu vederea lor slaba, sa se orienteze prin canale si pivnite, pe intuneric? Cercetari foarte recente au aratat ca ei pipaie neincetat suprafetele din jur cu ajutorul vibrizelor, ca acestea vibreaza cu frecvente diferite, specifice, in functie de lungimea lor si ca au o sensibilitate extraordinara - percepand denivelari extrem de fine ale suprafetelor - careia ii corespunde o capacitate la fel de extraordinara a creierului de a analiza acesta avalansa de informatii.Aceasta colectie de simturi formidabile explica, probabil, remarcabilul succes evolutiv al rozatoarelor (ele constituie cel mai numeros grup de mamifere existent astazi).
9. Alte membrane pentru auz
La om, mecanismul auzului, e in linii mari, urmatorul: membrana timpanica vibreaza sub presiunea exercitata de undele sonore; vibratiile sunt tranmise, prin urechea medie, prin intermediul unui sir de trei oscioare - ciocanul, nicovala, scarita - spre celulele din canalele urechii interne, celule inzestrate cu cili (perisori microscopici) care se misca in ritmul vibratiilor si transmit acest semnal la creier, unde el e descifrat, dand nastere senzatiiilor auditive.Dar cine zice ca pentru a auzi ai, neaparat, nevoie de timpan? Exista si alte membrane care pot juca rolul acestuia. De pilda, cateva mii de specii de pesti folosesc, in locul membranei timpanice, vezica inotatoare (ceea ce se numeste, popular, "basica" pestelui) a carei membrana vibreaza sub influenta undelor sonore si transmite vibratiile la urechea interna prin intermediul unui sir de oase micute, ce alcatuiesc aparatul Weber. 10. Detectarea câmpului magnetic
Modul in care se orienteaza pasarile in timpul migratiei ramane unul dintre marile mistere ale stiintei. Mai multe explicatii au fost propuse in decursul timpului, cele mai larg acceptate azi fiind cele care sustin ca pasarile se orienteaza cu ajutorul campului magnetic terestru.O ipoteza indrazneata, de data recenta, sustine ca pasarile ar percepe acest camp de forta printr-un soi de sinestezie. La om, termenul de sinestezie desemneaza o asociere bizara de senzatii de natura diferita - exista, de pilda, oameni care, la auzul unor anumite sunete, vad anumite culori; evident, e o anomalie, rar intalnita si inca prea putin studiata. Conform ipotezei mentionate, pasarile ar "vedea" liniile campului magnetic terestru sub forma unui desen suprapus peste peisaj, iar orientarea acestor linii le indica directia ce trebuie urmata. SURSA descopera.ro