oceanul ploapelor te strigă
din timpuri noi
privirilor de sticlă
se dezbracă
iarna
vântul printre gene
adoarme plâns.
cu el dorm
ploile iubirii
ce abia au străbătut
furtuna ninsă
între seri
fără luceferi
şi cuget trist
tăcut.
corabie pustie
legată-ntre vânturi
zdrobită între
colţuri
zidită între
scânduri vechi
din umbra ta
marea
s-adapă.
cenuşie privirea
se pleacă.
am rătăcit
cu tine, zidire
m-am înfruptat
din vâsla ta
Iubire.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu