zăceam întinsă pe spate cu privirea departe, simţeam pe piele căldura ţărânei,atingerea firelor de iarbă şi curgerea senzuală a timpului, ce venea din originea tuturor lucrurilor, poate chiar din inima unui Dumnezeu.
mănuşile roşii dansau în părul meu asemeni unui vals al "femeilor cu trunchi de copac", ce-şi hrănesc pruncii cu vise.
priveam cerul ca şi cum ar fi fost pentru ultima dată şi nu mă săturam să-l privesc iar şi iar.
mi-am dezgolit trupul într-o "iubire carnală"
strigam cerului să plângă, păsărilor să cânte, copacilor să danseze, trupului să trăiască o clipă cât un an ceresc.
bucură-te fiică a lunii ploioase , astăzi e ziua ta.
bucură-te "chip albastru" ,privirea cerului senin şi a mării, de astăzi poţi zbura.
prin ochii tăi privesc stelele către oameni.
dulce ispită, departe de mine te spală de răni
să te sărut
pentru ultima oară.
7 comentarii:
mihaela, eu cred ca daca nici prin versurile astea nu vei reusi sa il convingi pe paul sa se apropie din nou de tine, atunci inseamna ca flacara lui paul pentru tine s/a stins sau ca tu nu mai reprezinti nimic pentru el.
sunt versuri pline de admiratie si iubire, este mai mulkt decat o declaratie de dragoste.
nu stiu daca se poate ceva mai frumos sa faci celui la care inca mai ti, decat sa ii daruiesti cel putin cateva dintre cele mai pline de pasiune cuvinte.
sper ca paul sa tina cont de aceste cuvinte ale tale.
radu desigur ca tin cont de aceste cuvinte. am citit acest poem. este cel mai amtur si cel mai sincer poem din cate am citit de la mihaela. este adevarat este o fata speciala, insa asta intr-o relatie nu e totul. oamneii au nevoie de mai mult. iubesti cu adevarat atunci cand stii sa ii oferi celuilalt libertatea de care are nevoi. recunosc, fete cum este mihaela putine mai sunt, insa nu am mai rezistat sa perticip la provocari de crize de personalitate si gelozie. nu sunt sfant si am recunoscut-o, o recunosc, tu stii asta radule (doar mi-ai fost nu doar coleg de facultate ci si coleg de camera si esti unul din apreciatii mei prieteni), insa vine o vreme radule cand or inebunesti ca nu poti duce o relatie mai departe, or te retragi in intimitatea unei relatii plina de scandaluri...in fine..nu vreau sa insist pe altceva decat poemu de fata. este f reusit si ii multumesc mihaelei pentru aceste randuri. sunt cred cel mai de pret dar pe care l-am primit de ziua mea, insa flacara nu e stinsa... este doar acoperita de alta flacara...aici e problema...cu prietenie acelasi Paul Gornan...tie, draga mea iti doresc tot binele din lume, dak as putea sa schimb ceva in viata mea as schimba doar sexul ca in rest as fi acelasi pentru tine, cu respect, admiratie si multa dragoste Paul Gorban, altfel spus Bondy.
MA BUCUR PAUL CA AI RASPUNS
DESIGUR ESTE O SITUATIE DELICATA
ORICUM EU VA SUNT ALATURI PENTRU CA AM FOST MARTOR POATE INVOLUNTAR LA UNA DINTRE CELE MAI FRUMOASE POVETI DE DRAGOSTE PE CARE LE-AM CUNOSCUT
CU PRIETENIE PENTRU TINE PAUL SI CU DEOSEBITE RESPECTE PENTRU TINE MIHAELA
Noroc ca viata merge inainte, si imi dau seama ca a mers si pt. voi, si ma bucur. m-as fi si mirat ca Paul sa fi trecut indiferent pe langa asemenea trairi, ar fi insemnat sa nu le merite (absurd) ceea ce, mai departe, ar fi insemnat ca Dvs. doamna Mihaela, sa nu fi stiut ce simtiti (la fel de absurd). Eu am sa citesc de multe ori aceste cuvinte, frumusetea lor poate le face mai greu de patruns, stiu ca ele cuprind multe "cifruri" pe care zadarnic o sa caut sa le patrund, si nici nu vreau asta, vreau doar ca, citindu-le, soarele sa ma lumineze cu mai mult spor...atata tot! Nu va cunosc aproape deloc, dar totusi va cunosc atata cat sa va pot trimite admiratia mea. Si asteptand o zi de martie, eu voi continua sa va citesc...
Suntem de acord ca "somnul ratiunii naste monstri", dar oare somnul iubirii? Eu cred ca somnul iubirii naste iubire, la fel ca si trezirea iubirii, ca zambetul iubirii, ca si plansul ei, si ca framantarile ei si linistile ei... Iubirea nu poate sa nasca decat iubire. Numai ca, la fel ca, de exemplu, trandafirul, care, daca nu-l pazim de tot felul de polenuri atacatoare, poate deveni chiar si o buruiana pana la urma, si "iubirea trebuie pazita de oarba ispita, pazita cu zel, cu sabii de-otel, si de ea si de el, la fel..." Vorbim deci despre iubirea adevarata. Apostolul Ioan ne spune "Dumnezeu este lumina" dar si "Dumnezeu este iubire". Iata deci cum trebuie sa fie iubirea pt. a purta lumina in ea: trebuie sa fie divina. Iar lucrul acesta nu vine de la sine, trebuie mult sa luptam sa o patram asa. Iubirea este divina in esenta ei, numai ca tot felul de 'polenuri' vor sa ne-o perverteasca, sa ne-o transforme in alceva, chiar si in buruieni. E grea lupta aceasta, dar cat de frumoasa e !!! Si merita s-o ducem, pt. ca iubirea pe care o aparam este....cea mai frumoasa definitie a iubirii tot in Biblie o gasim: "Iubirea rabda'ndelung; iubirea se daruie, ea nu invidiaza; ea nu se trufeste, nu se ingamfa; ea nu se poarta cu necuviinta, nu-si cauta pe ale sale, nu se intarata, nu tine-n seama raul, nu se bucura de nedreptate, ci de adevar se bucura; pe toate le sufera, pe toate le crede, pe toate le nadajduieste, pe toate le rabda; iubirea niciodata nu se trece..." O astfel de iubire avem noi a apara, si cat de mandri trebuie sa fim ca o putem face !
Astazi vreau sa-i transmit un sincer si primavaratic "LA MULTI ANI !" domnului Paul.
Nu e iubire iubirea care nu doare. Numai ca durerile o intaresc, nu o slabesc. Nu sunt boli durerile iubirii. Ele nu o transforma in altceva, decat sigur intr-o iubire mai puternica decat cea de dinainte.
Ne-arunca la pamant durerile iubirii, ne fac sa zacem intinsi "pe spate cu privirea departe", dar cu cata reinnoita forta ne ridicam apoi de-acolo...!!! Cea mai minunata evadare din durerile iubirii este daruirea de sine pana la anihilare, asa incat "un trup dezgolit intr-o iubire carnala" inseamana de fapt un suflet daruit intr-o si mai intensa traire. Si astfel reinnoiti, putem zbura, usori ca niste ganduri, spre cerurile carora iubirea nostra le poate, acum, adauga noi lumini... E minunata, doamna Mihaela, aceasta poezie a Dvs. la fel de minunata ca si dorinta si puterea Dvs. de daruire.
Chemarile noastre, chemari de aproape, chemari de departe... chemarile gandurilor, chemari telepatice, cele mai intense, cele mai adevarate: stiu ca absenta persoanei iubite e mult mai generala decat prezenta ei, cand e prezenta e acolo, intr-un loc, o vedem, o mangaiem, o sarutam, o imbratisam, e acolo; cand lipseste, lipseste de peste tot, caci oriunde ne-am uita am vrea sa fie, si ea nu e; dar puterea cemarii gandurilor nostre o aduce aproape, si chiar daca prezenta ei asa, atunci, acolo cu greu dureaza cinci secunde, ea ne umple toate celelalte ore ale acelei zile; implinirea acestui fel de chemare se adevereste atunci cand iubita mea e in cealalta camera, si eu o chem cu gandul...si ea vine, doua jumatati care se intregesc, sau nu! nu doua jumatati, ci doua intreguri care se intregesc, intr-un intreg si mai intreg; ... apoi chemarile soptite, chemarile vorbite si, ...apoi, chemarile urlate, chemarile disperate, care se transforma, ultimele, in altceva, in respingeri, cele doua intreguri se resping, si se framanta, si se despart intr-un intreg din ce in ce mai putin intreg...pana la uitare? In disperarile noastre, putem trai astfel de momente, solutia o dati Dvs. doamna Mihaela: sa ne dezgolim trupurile intr-o "iubire carnala", "sa strigam cerului sa planga, pasarilor sa cante,/ copacilor sa danseze, trupului sa traiasca o clipa/ cat un an ceresc." Adica, sa nu ne urlam chemarile, ci doar sa le soptim, sa le cantam, doar sa le gandim, si ele se vor implini...
Trimiteți un comentariu