din umbra vechilor poeţi ai coborât
să-mi tulburi somnul
fără de care n-aş fi reuşit să învăţ
a mă trezi
sub geamul meu ai priponit ninsori
cu mii şi mii de versuri fără rimă
le-aş fi cules pe trupul meu
asfinţit
de n-ar fi fost şarpele dumnezeu
şi pasărea şarpe
de-ai fi sunet
te-aş învăţa să calci pe versuri
să strigi
să chemi
să zbieri de durere
asemeni răstignitului
de-ai fi un sâmbure de vers
te-aş planta sub inimă
să ascult veşnic plânsul poetului
slobozit în lumină
de n-ar fi fost aceeaşi pasăre mamă
care să-ţi picure-n pene
frumuseţea cuvântului
n-ai fi fost astăzi sâmburele meu
de care n-am să mă lepăd
la judecata poeţilor
2 comentarii:
Stiam eu, doamna Mihaela, ca iubiti frumusetea cuvintelor, si mai ales stiam ca iubiti frumusetea cuvintelor pt. ca iubiti revarsarea lor in Cuvant. Cuvant care este si revarsare si izvor. Cuvant care este si sete si potolire de sete. Va este sete de cuvinte frumoase si va potoliti setea iscand cuvinte frumoase. Devin mai importante ca trupul cuvintele acestea, de aceea simtiti poate nevoia de a va asfinti,uneori, trupul pt. ca, dupa zamislirea cuvintelor, el sa rasara mai minunat. Vad, imi inchipui si admir trupul, al carui inima a invatat ca ascultarea de plansete poate naste lumini. Lumini care il fac apoi si mai frumos. Frumusete care devine apoi izvor de cuvinte frumoase, care cuvinte, toate, se revarsa in Cuvant. Acel Cuvant care este Inceput si Sfarsit, Sete si Potolire-de-sete, Izvor si Revarsare. Eu cred ca o parte esentiala a credintei noastre sunt cuvintele noastre. Ca altfel, de ce s-ar mai numi Cuvant Cristos? Iata de ce, doamna Mihaela, eu stiu ca iubiti frumesetea cuvintelor revarsate in Cuvant, poeziile Dvs. sunt dovada. Ele va dezvaluie credinta. Credinta care va va fi cel mai cinstit martor "la judecata poetilor."
...mi-e dor de ceva nou aici, doamna Mihaela, ştiu că vă este sete şi acum de cuvinte frumoase...
Trimiteți un comentariu