duminică, 21 februarie 2010

TUTANKAMON se dezvăluie

ADN-ul Faraonului Tutankamon, studiat pentru prima oară în istorie, dezvăluie informaţii importante despre familia şi viaţa sa. Discovery World va prezenta în premieră şi în exclusivitate această descoperire în documentarul TUTANKAMON SE DEZVĂLUIE, care va fi difuzat în România în luna mai a acestui an.
Misterul lui Tut
Cu puţin timp în urmă, în Cairo, Egipt, oamenii de ştiinţă au dezvăluit descoperirile extraordinare făcute în urma analizării AND-ului faraonului Tutankamon. Seful Consiliului Antichitatilor din Egipt si arheologul de faimă mondială, Dr. Zahi Hawass a condus o echipă de criminalişti care a studiat viaţa şi epoca lui Tutankamon, dezvăluind acum, pentru prima dată identitatea părinţilor şi bunicilor faraonului, cauza morţii acestuia şi noi detalii despre domnia lui. Toate acestea sunt prezentate într-o premieră absolută pentru România, în programul TUTANKAMON SE DEZVĂLUIE, difuzat în România de Discovery World, in doua episoade, pe 23 şi 30 mai.
Lucrările publicate pe 16 februarie 2010 în Jurnalul Asociaţiei Medicale Americane (The Journal of the American Medical Association) detaliază eforturile laborioase de cercetare medicală şi arheologică derulate de o echipă internaţională de experţi în domeniu.
Folosind mai multe metode ştiinţifice, inclusiv analiza ADN a mumiilor regale, cercetătorii au descoperit că e posibil ca malaria şi anumite probleme ale sistemului osos să fi provocat moartea faraonului Tutankamon. Alte rezultate identifică noi membri ai familiei regale, inclusiv pe tatăl şi mama faraonului, conform unui studiu publicat în numărul din 17 februarie al JAMA.
Cea de-a 18-a dinastie (circa 1550-1295 î.Hr.) a Noului Regat a fost una dintre cele mai puternice case regale din Egiptul Antic şi a inclus domnia lui Tutankamon, probabil cel mai celebru dintre toţi faraonii, deşi a domnit doar o perioadă scurtă. El a murit în al nouălea an de domnie, în jurul anului 1324 î.Hr., la vârsta de 19 ani. "Se ştiau prea puţine despre Tutankamon şi strămoşii lui, înainte ca Howard Carter să descopere mormântul intact al acestuia (KV62) în Valea Regilor, în 1922, însă mumia şi comorile nepreţuite îngropate o dată cu ea, precum şi alte importante descoperiri arheologice ale secolului 20 au oferit informaţii importante despre tânărul faraon, viaţa şi familia sa," scriu autorii.
Pentru că Tutankamon a murit atât de tânăr şi nu a lăsat moştenitori, s-au făcut numeroase speculaţii pe marginea bolilor care ar fi putut să apară în familia sa, ca şi pe marginea cauzelor morţii lui. În plus, pe diverse obiecte din acea epocă faraonul apare întruchipat cu un aer uşor efeminat sau androgin.
Printre bolile sugerate ca posibile cauze ale unui asemenea aspect fizic se numără o formă de ginecomastie (dezvoltarea excesivă a sânilor la bărbaţi - de obicei, rezultatul unui dezechilibru hormonal), sindromul Marfan şi altele. "Însă cele mai multe dintre aceste diagnostice sunt simple ipoteze derivate din observarea şi interpretarea artefactelor găsite, nu din evaluarea rămăşiţelor mumificate ale membrilor familiei regale," scriu autorii. S-au ridicat şi întrebări referitoare la mai multe mumii regale din acea perioadă, precum şi la relaţiile exacte dintre unii membri ai familiei regale.
Pe baza mumiei faraonului, cercetatorii au reconstituit fizionomia lui Tutankamon


Mumiile regale
Dr. arheolog Zahi Hawass, seful Consiliului Suprem al Antichităţilor din Cairo, Egipt, şi colegii săi au derulat un studiu care să stabilească relaţiile de familie dintre 11 mumii regale din perioada Noului Regat, căutând caracteristici patologice ce ar putea fi atribuite unor boli ereditare, infecţioase, explicabile prin legăturile de sânge. De asemenea, s-au căutat dovezi referitoare la moartea lui Tutankamon, iar unii cercetători au emis ipoteza că ar fi fost provocată de un accident. Alte ipoteze menţionează: septicemie (infecţie în sânge) sau embolism provocat de trecerea grăsimii într-o arteră; fractură de femur; o lovitură violentă în creştetul capului; sau otrăvire.


Din septembrie 2007 până în octombrie 2009, mumiile regale au fost supuse mai multor studii detaliate antropologice, radiologice şi genetice (mostre de ADN au fost prelevate prin 2 până la 4 biopsii per mumie). Pe lângă Tutankamon, au fost alese 10 mumii (circa 1410-1324 î.Hr.) posibil sau cert înrudite cu faraonul. Dintre acestea, numai 3 fuseseră identificate cu certitudine. Pe lângă aceste 11 mumii, au fost aleşi alţi 5 membri ai familiei regale din perioada de început a Noului Regat (circa 1550-1479 î.Hr.), diferiţi de membrii presupuşi ai familiei lui Tutankamon. Cele mai multe dintre aceste 5 mumii au fost utilizate ca grup de control morfologic (ca formă şi structură) şi genetic. Amprenta genetică a permis identificarea a 5 generaţii din rudele directe ale lui Tutankamon.
Cercetătorii au descoperit astfel numele mai multor mumii dintre cele anonime sau cu identităţi doar bănuite până la acea dată. Astfel, mumia KV35EL s-a dovedit a fi mama faraonului Akenaten şi bunica lui Tutankamon, iar mumia KV55 este cel mai probabil însuşi Akenaten, tatăl lui Tutankamon. Această relaţie de rudenie este susţinută de mai multe caracteristici antropologice unice, pe care cele două mumii le au în comun. În plus, grupa sanguină a celor doi indivizi este identică. În acelaşi mod, cercetătorii au identificat mumia KV35YL ca fiind cel mai probabil mama faraonului Tutankamon.
Nu au fost descoperite semne de ginecomastie sau sindrom Marfan. "Ca urmare, prezentarea artistică aparte a persoanelor din perioada Amarna este în mod cert doar un stil stabilit prin decret regal, care are - cel mai probabil - legătură cu reformele religioase stabilite de Akenaten. Este puţin probabil ca, în viaţa reală, Tutankamon sau Akenaten să fie avut un aspect fizic semnificativ bizar sau efeminat. Este important de reţinut că faraonii Egiptului Antic cereau ca ei şi familiile lor să fie reprezentate într-un mod idealizat," scriu autorii studiului.
O familie bolnava
Cercetătorii au descoperit însă un mare număr de malformaţii în rândul membrilor familiei lui Tutankamon. "Printre acestea se numără şi maladia Kohler II [o problemă a sistemului osos], cu care a fost diagnosticat Tutankamonn. Deşi sunt mai multe asemenea probleme, niciuna nu ar fi putut să îi provoace moartea faraonului, dacă ar fi fost singulară. În schimb, testele genetice care au căutat genele STEVOR, AMA1 sau MSP1, specifice pentru parazitul malariei, arată că 4 mumii, printre care şi Tutankamon, sufereau de malaria tropica.

Aceste rezultate sugerează că necroza avasculară a oaselor [o boală în care aportul sărac de sânge la nivel osos duce la slăbirea sau distrugerea unei porţiuni osoase], combinată cu infecţia malarială, reprezintă cel mai probabil cauzele morţii lui Tutankamon. Ca dovadă că faraonul avea probleme de mers şi suferea de malarie, în mormântul său au fost găsite mai multe bastoane şi o întreagă farmacie pentru viaţa de apoi," scriu autorii lucrării. Ei adaugă că o fractură subită suferită la picior, probabil în urma unei căzături, ar fi putut deveni o problemă mortală în condiţiile în care se producea şi o infecţie cu malarie.
În concluzie, acest studiu sugerează o nouă metodă de abordare a cercetărilor în domeniul genealogiei moleculare şi a paleogenomicii patogene din epoca faraonilor. Având la dispoziţie date suplimentare, ar putea fi înfiinţată şi dezvoltată o disciplină ştiinţifică numită egiptologie moleculară - o combinaţie de ştiinţe ale naturii, vieţii, şi culturii oamenilor din acea perioadă.
Tutankamon se dezvăluie
Prima parte a programului TUTANKAMON SE DEZVĂLUIE prezintă manevra delicată prin care, în premieră absolută, este prelevată o mostră de ADN din mumia lui Tutankamon, iniţiindu-se astfel o serie de studii complexe pentru a stabili care sunt rudele tânărului faraon. Partea a doua foloseşte dovezi ce nu au mai fost examinate până acum, de asemenea prelevate de pe mumia lui Tutankamon, pentru a stabili cauzele morţii acestuia şi ce elemente de noutate vor aduce aceste informaţii despre domnia lui, ca lider militar, religios şi politic.

Calea către înţelegerea arborelui genealogic al faraonului Tutankamon începe cu completarea ramurilor corespunzătoare părinţilor acestuia. Folosind date istorice şi informaţii culese în excavaţiile anterioare, Dr. Hawass stabileşte că tatăl lui Tutankamon ar fi putut fi unul din trei mari faraoni: Amenhotep al III-lea, un faraon popular şi de mare succes, al doilea din cea de-a 18-a Dinastie; Akhenaton, un personaj radical şi controversat, care a adus Egiptul în epoca monoteismului; sau Smenkhare, un faraon mai puţin cunoscut, care a domnit chiar înainte de Tutankamon. Pentru a rezolva eficient acest mister, echipa va trebui să testeze mostre de ADN prelevate de la Tutankamon şi de la mumiile celor trei potenţiali parinţi.
Când Howard Carter (foto, jos) a descoperit bogăţiile din mormântul lui Tutankamon, în 1922, cine ar fi putut prezice că, aproape un secol mai târziu, acea încăpere străveche va deveni situl unde egiptologia va folosi tehnologii extrem de performante? TUTANKAMON SE DEZVĂLUIE prezintă în detaliu aceste proceduri care vor ţine telespectatorii cu sufletul la gură, căci cercetătorii vor extrage pentru prima dată mostre de ADN din mumia lui Tutankamon.
Mostrele sunt pregătite pentru analiză, dar echipa adunată la laboratodul ADN al Discovery Channel de la Muzeul din Cairo se confruntă cu tot felul de obstacole în rezolvarea acestui mister criminalist. Pentru a testa ADN-ul străvechi, Asistent Profesor Dr. Carsten M. Pusch de la Institutul de Antropologie şi Genetică Umană al Universităţii din Tübingen, Germania, şi Profesorul Albert Zink de la Institutul EURAC pentru Mumii şi Omul Gheţurilor din Bolzano, Italia, colaborează cu Dr. Yehia Zakaria Gad de la Departamentul de Genetică Moleculară de la Centrul Naţional de Cercetări din Cairo, folosind în premieră mondială absolută analiza ADN bazată pe microsateliţi în studierea mumiilor familiilor regale egiptene.
Laboratorul înregistrează primul moment de triumf, dar acesta este abia începutul odiseei familiei lui Tutankamon. O dată ce ADN-ul tatălui lui Tutankamon a fost analizat şi secvenţializat cu succes, Dr. Hawass poate urma indicii care în final îi vor identifica pe mama şi bunicii faraonului. TUTANKAMON SE DEZVĂLUIE prezintă tot procesul coordonat de Dr. Hawass, de la cercetările de înaltă precizie din laboratorul ADN până la lucrările de excavaţii.
Programul TUTANKAMON SE DEZVĂLUIE va fi difuzat în Romania pe Discovery World, in luna mai a acestui an.
Sursa & foto: Discovery Channel

duminică, 14 februarie 2010

"Frumoasa adormită"

Este o tanara din Marea Britanie, afectata de o boala rara.
Ziarele britanice au supranumit-o "Frumoasa adormita", dar Louisa Ball, o adolescenta in varsta de 15 ani din Sussex, nu traieste nici pe departe un basm, ci un adevarat cosmar. Louise este capabila sa doarma chiar si doua saptamani neintrerupt, iar parintii trebuie sa aiba grija s-o trezeasca regulat pentru a-i da sa manance, sa bea apa si sa o insoteasca la toaleta. Boala de care sufera se numeste sindromul Klein-Levin, o maladie extrem de rara, descrisa de cei doi medici care i-au dat numele in 1925 si 1936, de-atunci fiind identificate doar cateva cazuri in intreaga lume, majoritatea barbati .
Louisa este o exceptie, dar boala ei, asa cum au descris-o parintii intr-un interviu acordat ziarului Daily Mail, pare demna de un manual de neurologie.Cosmarul Louisei a inceput in octombrie 2008, iar pediatrii la care parintii acesteia au apelat au crezut initial ca este vorba despre o problema hormonala. "Fiica noastra a inceput sa manifeste primele simptome in urma unei gripe care a durat circa o saptamana. De-atunci nu si-a mai revenit, dormind continuu", a declarat mama fetei.
In luna martie a anului trecut, fata a fost internata la St. George's Hospital din Tooting, langa Londra, unde medicii au diagnosticat-o cu sindromul Kleine-Levin, un tip neobisnuit de hipersomnie a carei cauza este necunoscuta, dar se crede ca ar putea fi legata de o disfunctie a sistemului limbic si hipotalamusului. Deocamdata niciunul dintre medicamentele experimentate (printre care si amfetamine) nu au avut niciun efect.
Sursa: descopera.ro

sâmbătă, 13 februarie 2010

10 sfaturi de protectie online pentru copii si parinti

Ai intre 5 si 15 ani? Navighezi pe internet? Folosesti zilnic Yahoo Messenger si o retea de socializare online? Esti parintele unui copil care se incadreaza in profilul de mai sus? Invata cum sa te protejezi.
In fiecare an, intr-o zi din luna februarie, Uniunea Europeana desemneaza EU Internet Safety Day, o zi in care ONG-urile, institutiile publice si scolile sunt invitate sa dezbata problema protectiei copiilor care navigheaza pe internet. In 2010, cu aceasta ocazie, mai multe organizatii desfasoara ample campanii de informare a copiilor si a parintilor, prin care atrag atentia asupra riscurilor la care se expun copiii care navigheaza online.
Un studiu din Marea Britanie arata ca, in Regatul Unit, 80% dintre copii cu varste cuprinse intre 5 si 7 ani folosesc regulat internetul. La nivelul intregii Uniuni Europene analistii estimeaza ca procentul este de peste 60%, in randul aceleiasi fragede categorii de varsta. Cea mai vulnerabila categorie de varsta este, conform datelor organizatiei Ceopc (Child Exploitation and Online Protection Centre), cea cuprinsa intre 10 si 13 ani - nivelul utilizatorilor de internet din aceasta categorie fiind de peste 80% in UE.
Cei care profita cel mai mult de naivitatea copiilor sunt pedofilii si hotii. Ceopc da exemplul recent, de la sfarsitul lui 2009, al unui pedofil care s-a recomandat drept prietenul unui prieten si a intrat in contact, pe hi5, cu o fetita de 12 ani. S-a imprietenit cu ea, au inceput sa vorbeasca zilnic pe messenger, si in cele din urma a determinat-o sa foloseasca webcam-ul si sa se dezbrace in fata camerei. Din fericire, atunci cand i-a propus sa se intalneasca in realitate, fetita le-a comunicat acest fapt parintilor, iar acestia au luat legatura imediat cu politia. Politistii l-au prins si au descoperit ca aceasta comunica online zilnic cu 31 de fetite cu varste cuprinse intre 8 si 13 ani.Asadar, ce trebuie sa faci daca esti copil si vrei sa te protejezi de persoane dubioase, necunoscute, care iti vor raul?10 sfaturi pentru copii
Nu fa niciodata publice datele personale precum adresa de acasa, numele scolii la care inveti sau numarul de telefon - nici pe ale tale, nici pe ale prietenilor tai.
Foloseste chat-uri, mesagerii instante sau retele de socializare online adecvate varstei tale si pentru a comunica cu persoane apropiate varstei tale sau cu membri ai familiei.
Creazati profile sigure, umbla la setarile de privacy, pentru a te asigura ca informatiile si fotografiile pe care le pui pe internet sunt vazute doar de prieteni si persoane de incredere.
In cadrul unei retele de socializare online, precum hi5 sau Facebook, nu accepta niciodata cereri de prietenie de la persoane pe care nu le cunosti in viata reala, decat daca acestea ti-au fost recomandate de parinti sau prieteni de incredere.
Nu te intalni niciodata cu persoane pe care nu le cunosti, chiar daca acestea iti sunt « prieteni online ». Daca chiar iti place cu adevarat de cineva pe care l-ai cunoscut online si vrei sa te intalnesti cu el/ea in viata reala, spune-le parintilor tai si invita pe unul dintre parinti sa participe la prima intalnire.
Foloseste webcam-ul pentru a comunica exclusiv cu oameni pe care ii cunosti in viata reala, inchide webcam-ul atunci cand nu-l folosesti.
Nu pune in circulatie mesaje vulgare, imagini sau alte materiale cu tine in ipostaze indecente.
Nu replica la un mesaj menit sa te hartuiasca, ci blocheaza-l pe cel care l-a trimis.
Invata cum sa respingi si sa blochezi mesaje sau contacte nedorite.
Deconecteaza-te de la internet, atunci cand nu il folosesti.
In cazul in care esti parinte, cei de la Ceops iti recomanda:
sa discuti constant cu copilul tau despre comportamentul acestuia online
sa afli exact ce site-uri de socializare foloseste copilul, pe cine are in lista de prieteni; repeta-i in mod frecvent cele 10 reguli de mai sus
sa folosesti firewall-ul si alte programe de securitate online pentru a bloca site-urile cu continut neadecvat copilului tau
sa monitorizezi activitatea online a copilului tau (creaza-i un profil de Windows pentru copii si restrictioneaza-i accesul la programe, softuri si site-uri care i-ar putea face rau).
Sursa: Descopera.ro

luni, 25 ianuarie 2010

Cele mai frumoase pisici din lume

Poate cateodata va intrebati cine a realizat fotografiile cu animale aproape ireal de simpatice si dragute pe care le primiti in slideshow-uri pe e-mail de la cunoscuti si prieteni. Cel putin in cazul pisicilor, creditul este adjudecat – Jane Burton a fost desemnata post-mortem cea mai buna fotografa de pisici din toate timpurile.
Ultimul album al doamnei Burton, care s-a stins in 2007, la varsta de 74 de ani, poarta numele “A Cat's Life” (Viata unei pisici), a fost lansat la mijlocul acestei luni si este, in fapt, o colectie de tip best of a celor mai reusite fotografii cu pisici pe care englezoaica le-a realizat de-a lungul vietii. Albumul este alcatuit numai din lucrari realizate in studiou, pe fundal alb, care au in prim plan ipostaze duioase sau inedite a pisicutelor, singure sau impreuna cu alte animale – caini, veverite, arici, pui de gaina sau rata, in momente unice de tandrete si prietenie, care in mod obisnuit nu au loc in viata salbatica sau domestica a animalelor. Toate cele 60 de “modele” feline, aristocratele tabbies britanice, fitoasele siameze, pufoasele persane sau jucausele vagaboante, sunt pisici care au apartinut doamnei Burton si sotului acesteia, Kim Taylor. Domnul Taylor, fotograf de animale salbatice, isi aduce aminte de talentul rar al lui Jane de a surprinde animalele in cele mai bune ipostaze: “Avea o abilitate teribila de a prinde pe film caracterul felinelor. In lumea fotografilor este de notorietate faptul ca pisicile sunt animalele cel mai dificil de fotografiat in studio, dar Jane a reusit sa le faca sa se simta in elementul lor, in fata reflectoarelor, sa se joace si, chiar mai mult, sa se imprieteneasca cu animale de care, in circumstante obisnuite, nu s-ar apropia niciodata. Cu toate acestea, a fost o munca colosala – in medie, pentru o singura fotografie din album, Jane a petrecut 4 ore in studio." Pe langa numeroase fotografii cu pisici si alte animale salbatice, cuplul a realizat numeroase documentare despre animale si natura pentru posturile de televiziune BBC si ITV.
Sursa Descopera.ro




Cine spune ca printesa noastra nu poate concura cu cele de mai sus?

Religia secolului XXI incotro?

La inceputul secolului XXI, imaginea pe care Omul o are despre sine in Univers este una mai curand dezolanta: s-a nascut absolut intamplator, in urma “tamponarilor” accidentale ale moleculelor in “supa primordiala”, si isi duce zilele intr-o realitate materiala si mecanica impersonala, care pare a fi complet insensibila la existenta lui.
Are religia un viitor?
Cine se afla cel mai aproape de a intra intr-o "fundatura" evolutionista, americanul religios sau agnosticul european? Aceste intrebari au fost ridicate de jurnalistul american John Tierney intr-un articol publicat la finele anului trecut in The New York Times, ele fiindu-i "inspirate" dupa cum marturiseste, de cartea unui coleg.

In "The Faith Instinct: How Religion Evolved and Why It Endures" autorul, Nicholas Wade, afirma ca nevoia simtita de oameni de a "idolatriza" este una determinata genetic, imprimata in circuitele neurale ale mintii de selectia naturala datorita enormului avantaj conferit de religie societatilor primitive. Dar daca exista un instinct primar religios, cum se explica atunci faptul ca tot mai putini oameni merg la biserica in tarile Europei de Vest? se intreaba Tierney.
Agnostic fiind, dupa cum precizeaza, jurnalistul ar fi fost tentat sa priveasca acest "trend" european drept unul prevestitor al unei miscari generale catre secularizare, pe masura ce societatile devin mai bogate si mai educate; dar acest trend, spune el, nu este detectabil in Statele Unite, unde oamenii obisnuiesc sa frecventeze biserica in mod regulat.
In opinia lui Tierney, din ratele scazute ale natalitatii inregistrate in tarile europene, s-ar putea trage concluzia ca agnosticii si ateii vor fi "infranti" in cele din urma dintr-un punct de vedere evolutionist, fiind inlocuiti de populatiile in crestere de credinciosi din alte societati; dar ca este la fel de posibil si ca "necredinciosii" sa-si poata dezvolta noi institutii laice care sa le furnizeze beneficiile evolutioniste ale religiei.
La randul lui, Nicholas Wade crede si el in viitorul bisericii. "Proportia in care oamenii practica religia in statele moderne poate creste sau poate slabi in functie de circumstante sociale precum razboiul sau privatiunile, dar religia este improbabil sa dispara in totalitate".
Sunt religiile monoteiste invechite?
Tot in "The Faith Instinct,", dupa ce aduce in discutie unele dintre contestarile la adresa credintelor traditionale (precum argumentul oamenilor de stiinta ca Iisus n-a avut nicio legatura cu inventarea Crestinismului, iar Mohamed ar putea chiar sa nu fi existat), Nicholas noteaza ca aprecierea pentru muzica, la fel ca religia este si ea o inzestrare umana universala, capabila sa-i uneasca pe oameni, sa-i emotioneze si sa le ridice spiritul in sfere inalte.
"Oare nu exista vreo cale de a transforma religia in versiuni mai potrivite pentru epoca moderna? Cele trei monoteisme (iudaismul, crestinismul si islamul) au fost create pentru a raspunde nevoilor unor societati care au existat cu multe secole in urma. Faptul ca ele au rezistat atat de mult nu inseamna ca au fost menite sa reziste pe vecie, ci doar ca au devenit precum unele opere celebre ale lui Mozart, pe care oamenii le asculta fericiti mereu si mereu. Dar lumea muzicii nu a atins perfectiunea finala cu Mozart", mai crede Nicholas Wade.
Potrivit lui Wade, in mod traditional religia a fost cea care a reusit sa-i implice pe oameni intr-o experienta multisenzoriala comuna (muzica, poezie, dans), in masura sa le starneasca "cele mai adanci emotii de care este mintea capabila, inspirandu-i sa priveasca dincolo de propriul interes la ceva ce ar putea fi mai valoros, sanatatea si supravietuirea societatii lor, cultura sau civilizatia."
Doar ca, in prezent, aceste experiente au devenit tot mai rare in multe religii, nu-i de mirare asadar ca multora religia nu le mai inspira nimic. "Cele trei monoteisme par a-si fi atins limitele dezvoltarii lor cu mult timp in urma, ramanand in urma fata de complexitatea in continua crestere a societatilor umane si dezvoltarea enorma a cunoasterii organizate".
Transformarea religiei
In cartea lui, Nicholas Wade mai afirma si ca scopul in care a evoluat comportamentul religios a fost doar acela de a incuraja supravietuirea societatilor umane. Ca atare, cei care administreaza religiile n-ar trebui sa considere ca ele nu pot suferi nicio transformare. Dimpotriva, religiile sunt structuri in cel mai inalt grad ajustabile nevoilor societatii, dat fiind ca sunt formate intr-o negociere implicita cu puterile supranaturale care ulterior furnizeaza instructiuni pentru promovarea intereselor societatii. Trebuie insa, inainte de toate, sa intelegem ca negocierea este posibila.
Poate ca religia are nevoie sa treaca printr-o a doua transformare, similara in scop cu tranzitia de la religia vanator-culegatorilor la cea a societatilor "asezate", conchide Tierney in articolul lui. In aceasta noua configuratie, credinta si-ar pastra vechile puteri de a-i aduce pe oameni impreuna pentru un scop comun, fie ca acesta va fi unul moral sau unul de aparare. Cum ar putea oare arata produsul unei astfel de transformari?
Nu pot crede intr-un Dumnezeu care-mi cersete in fiecare zi rugaciuni" - Friedrich Nietzsche
O posibilitate ar fi in opinia jurnalistului american cea a unei versiuni a ambientalismului (dar cu muzica mai buna si ritualuri putin mai elegante decat sortarea gunoaielor): pentru ca, "o Biserica Verde le-ar putea furniza oamenilor lectii si valori comune similare cu cele predicate de religiile traditionale".
Inca din secolul 18, iluministul Voltaire profetea ca religia crestina va disparea in decurs de un secol. Un secol mai tarziu, alti filosofi, unii chiar incompatibili intre ei precum Marx si Nietzsche, atacau si ei crestinismul si religiile in general, prevestindu-le sfarsitul iminent. Totusi, religia crestina exista si astazi, chiar daca nu mai exercita rolul hegemonic tipic secolelor trecute.
Nu pot crede intr-un Dumnezeu care-mi cersete in fiecare zi rugaciuni" - Friedrich Nietzsche
O posibilitate ar fi in opinia jurnalistului american cea a unei versiuni a ambientalismului (dar cu muzica mai buna si ritualuri putin mai elegante decat sortarea gunoaielor): pentru ca, "o Biserica Verde le-ar putea furniza oamenilor lectii si valori comune similare cu cele predicate de religiile traditionale".
Inca din secolul 18, iluministul Voltaire profetea ca religia crestina va disparea in decurs de un secol. Un secol mai tarziu, alti filosofi, unii chiar incompatibili intre ei precum Marx si Nietzsche, atacau si ei crestinismul si religiile in general, prevestindu-le sfarsitul iminent. Totusi, religia crestina exista si astazi, chiar daca nu mai exercita rolul hegemonic tipic secolelor trecute.
Se mai spune si ca mai ales convergenta a trei fenomene intercorelate creeaza impresia unei "renasteri a religiei" la scara mondiala: expansiunea activitatii de misionariat, radicalizarea fundamentalista si utilizarea "instrumentalizanta" a potentialului de violenta propriu tuturor principalelor regiuni istorice.

Descentralizarea religiilor
Un prim semnal al acestei "vitalitati" ar fi acela ca pretutindeni in interiorul organizatiilor religioase si al bisericilor avanseaza grupari din asa-numitele religii consolidate, acest fapt fiind valabil atat pentru hinduism si budism, cat si pentru religiile monoteiste.
Si mai impresionanta este insa considerata raspandirea regionala a acestor religii consolidate in Africa si in tari din Asia orientala si sud-orientala. Iar succesul activitatii de misionariat pare si el a depinde de flexibilitatea formelor corespondente de organizare. In acest sens, Biserica catolica, transnationala si multiculturala, s-ar adapta mai bine trendului globalizator decat bisericile protestante, organizate pe baze nationale.
Cele mai dinamice dintre toate sunt insa considerate retelele descentralizate ale Islamului, mai ales in Africa sub-sahariana, si cele evanghelice, mai ales in America Latina.
Si daca dezvoltarea constiintei religioase in Statele Unite nu se "pupa" nicicum cu modelul secularizarii in continua expansiune, potrivit politologilor Pippa Norris si Ronald Inglehart, exista explicatii. Prima dintre ele ar fi una demografica, care pune vitalitatea religioasa a societatii americane pe seama numarul relativ mare de imigranti proveniti din societati preponderent traditionaliste; mai exista si o alta structurala, explicatie bazata pe "slabiciunea" sistemelor de asistenta sociala din SUA, care ar fi inadecvate menirii lor de a proteja sectoarele vulnerabile ale populatiei de riscurile sociale ale capitalismului "fara amortizatoare".

SURSA Descopera.ro

joi, 14 ianuarie 2010

AH1N1, pandemie falsa?

Wolfgand Wodarg, lider de sanatate al Consiliului Europei, considera groaza A H1N1 o “campanie a panicii”, o “pandemie falsa”, unul dintre cele mai mari scandaluri medicale ale secolului si pretinde ca vaccinurile, bazate pe celule canceroase, “soptesc” mesajul “va fi mai rau”.
Pentru W.W., pandemia A H1N1, care a inceput ca Gripa Mexicana, devenita ulterior Gripa Porcina, a fost nici mai mult nici mai putin decat o campanie de creare a unei false impresii de insecuritate, astfel incat companiile farmaceutice sa faca profit de pe urma populatiei speriate.Considerand "pandemia" drept "una dintre cele mai mare scandaluri ale secolului", dr. Wodarg a solicitat o cercetare amanuntita a situatiei. Rezolutia propusa de el in cazul investigarii rolului companiilor farmaceutice in povestea A H1N1 a trecut de Consiliul Europei de la Strasbourg. O dezbatere de urgenta va fi sustinuta la sfarsitul lunii ianuarie.Referitor la vaccinul impotriva Gripei Porcine, dr. Wodarg a declarat ca acesta a fost dezvoltat la repezeala. Unele ingrediente nu ar fi fost suficient testate, iar lucruri mai rele urmeaza sa se intample, a declarat oficialul. "Vaccinul creat de Novartis a fost produs intr-un bioreactor, din celule canceroase, o tehnica nemaifolosita pana acum", a mai adaugat el.

duminică, 10 ianuarie 2010

Anul 2009 in imagini

Uneori o fotografie spune cât o mie de cuvinte, măiestria celui care o realizează reuşind să surprindă într-un singur cadru o întreagă poveste, un amalgam de emoţii, sentimente şi evenimente.
































SURSA http://www.descopera.ro/

luni, 4 ianuarie 2010

Salamandra deţine secretul regenerării

Savantii din cadrul Departamentului Apararii al Statelor Unite lucreaza la modificarea geneticii unei specii de salamandra din Mexic, deoarece acest animal care conform mitologiei aztece este considerat reincarnarea zeului Axolotl, detine proprietatea de a-si auto-regenera parti amputate din corp.
Cunoscut de localnici sub denumirea de “Monstru de Apa”, straniul amfibian traieste doar in canalele poluate sapate de civilizatia aztecilor in partea de sud a capitalei Mexico City. Salamandrele Axolotl au demonstrat in timpul testelor de laborator ca sunt capabile sa-si regenereze de la sine picioarele, falcile, pielea, diferite organe si chiar parti din creier si maduva spinarii amputate de cercetatori. Afland de acesta capacitate neobisnuita, Departamentul Apararii S.U.A. a alocat de urgenta fonduri in valoare totala de 6,25 milioane $ unor cercetatori, in scopul studierii secretului detinut de acesta mica vietate acvatica. Secret care i-ar putea ajuta in viitor pe cei peste 1 000 de soldati americani care s-au intors din Irak si Afganistan fara maini si picioare.Intr-un laborator din Mexico City, unei salamandre i s-a retezat un picior in scop demonstrativ, mica vietate depasind momentul prin cresterea unui alt membru identic cu cel retezat.“Omul detine pana la un punct capacitatea de a-si regenera anumite tesuturi ranite. Dar acest amfibian are capacitati absolut incedibile, deoarece in urma unor rani sau amputari grave, salamandra Axolotl intra intr-o stare unica in care organismul sau repeta procesul embrionar in care micul animal se re-dezvolta” declara fascinat profesorul Elly Tanaka din cadrul Centrului pentru Terapii Regenerante din Dresda. Dr. Tanaka a modificat cu succes genetica salamandrelor minune folosind un mutagen natural care duce la aparitia epidermei transparente. Pentru acesta operatiune in premiera mondiala, Dr. Tanaka a injectat unei salamandre o serie de gene fosforescente recolate de la o specie de meduza, pentru a putea vedea in detaliu cum actioneaza procesul regenerativ.Dupa aputarea diferitelor parti din corp, salamandrele spre deosebire de oameni, isi contracta instantaneu vasele de sange limitand astfel sangerarea. Celulele din epiderma lucreaza foarte repede pentru a acoperi rana si a forma o “blastema”, adica o zona de celule stem din care va creste noul membru. Pe langa acesta capacitate, cercetatorii au mai descoperit ca genomul salamandrelor mexicane este de 10 ori mai mare decat cel uman.

Tesuturile umane vor fi “scoase la imprimanta”

Prima bio-imprimanta 3-D, capabila sa printeze tesuturi, a fost construita de o firma americana.
Firma Invetech a livrat primul dispozitiv de acest tip companiei Organovo, cea care a dezvoltat tehnologia bio-printingului.
Cu ajutorul acestei tehnologii si al aparaturii performante asociate ei, a devenit posibil un proces care, pana in urma cu cativa ani, parea inca de domeniul SF: construirea, celula cu celula, a unor portiuni de tesut uman.
Bio-imprimanta 3-D reprezinta o platforma foarte flexibila, putand fi utilizata pentru numeroase tipuri de celule si tesuturi. Un software special permite inginerilor sa construiasca un model tridimensional al structurii tisulare prevazute a fi reconstituita, dupa care tesutul este construit efectiv, celula cu celula, cu ajutorul unor dispozitive automate, calibrate extrem de precis, cu ajutorul laserilor.
Intrand in dotarea laboratoarelor de cercetari profilate pe cultura celulelor si a tesuturilor, bio-imprimantele 3-D vor accelera dezvoltarea unei noi ramuri a medicinii - asa-numita medicina regenerativa.
Peste cativa ani, ele ar putea furniza chirurgilor tesuturi "la comanda", pentru inlocuirea unor portiuni distruse sau iremediabil afectate ale pielii sau ale unor organe interne.