10 minuni ale lumii mai puţin cunoscute

Expresia „cele 7 minuni ale lumii” s-a impamantenit in constiinta maselor sub forma acelor realizari ingineresti de exceptie din lumea antica, stereotip ce i-a privat pe multi de descoperirea, fie ea si pe hartie sau pe ecranului computerului, a celorlalte „minuni” create de-a lungul timpului de om sau de natura. Demersul nostru este acela de a va aduce in fata 10 destinatii despre a caror existenta, cei mai multi dintre noi, nici macar nu aflasera vreodata, 10 destinatii uluitoare ce ar merita oricand o pozitie fruntasa pe lista celor mai frumoase locuri de pe Pamant.
1. Valea Florilor din Himalaya - India
Aproape inaccesibila turistilor din cauza altitudinii ridicate la care se afla si a distantei uriase fata de cea mai apropiata localitate, Ghangaria (aproape 8 ore de urcat pe versantul himalayan), Valea Florilor a fost si este considerata unul dintre cele mai frumoase locuri de pe Pamant. Prezenta inclusiv in mitologia hindusa, ea a fost redescoperita publicului international in anul 1931, atunci cand un alpinist britanic, Frank S. Smythe, a ajuns intamplator la marginea uriasei gradini naturale. Sute de flori salbatice, cu tot atatea culori diferite, acopera complet aceasta depresiune din Himalaya, creand un spectacol ce iti taie respiratia. In prezent, Valea Florilor face parte din Parcul National Nanda Devi (parc ce acopera o suprafata de peste 85.000 de kilometri patrati) si a fost inclusa, in anul 1988, in patrimoniul UNESCO. Localnicii sunt convinsi si astazi ca valea este locul in care inca salasluiesc zanele si spiridusii.

2.Leptis Magna - Libia
Proeminent oras din stravechiul Imperiu Roman, Leptis Magna a fost abandonat in anul 650 de catre locuitorii sai, din cauza repetatelor atacuri berbere si ca urmare a cuceririi Tripolitaniei de catre arabi. Cu toate acestea, chiar daca doar ruinele mai amintesc de gloria sa de odinioara, Leptis Magna este inca in masura sa dea fiori celor ce il viziteaza. Ruinele se afla la circa 130 de kilometri est de Tripoli si sunt catalogate si astazi drept unele dintre cele mai frumoase si mai impunatoare vestigii romane din bazinul mediteraneean. Orasul a fost fondat de catre fenicieni in jurul anului 1100 i.Hr, dar nu si-a atins maretia decat in momentul in care Cartagina a ajuns sa domine Marea Mediterana. A devenit parte a Imperiul Roman in anul 146 i.Hr., fiind apoi cucerit de catre vandalii lui Genseric in anul 439. Recucerit de generalul bizantin Belizarie in anul 543, Leptis Magna a devenit imediat capitala provinciei Imperiului Bizantin. Situl a devenit parte a patrimoniul UNESCO inca din anul 1982.

3. Bagan - Myanmar
Bagan, denumit pe vremuri si Pagan, este un urias oras medieval burmez, situat in centrul Myanmarului, in districtul Mandalay. Pe numele sau originar, Arimaddanapura sau Arimaddana, Bagan a fost construit intre anii 1000 si 1200 d.Hr. si a fost, de-a lungul timpului, capitala mai multor regate burmeze. In prezent, un scandal urias se leaga de stravechea asezare din Myanmar, asta ca urmare a refuzului UNESCO de a introduce unul dintre cele mai frumoase si mai bine pastrate orase medievale in patrimoniul acestei prestigioase organizatii. Motivatia reprezentantilor UNESCO a fost aceea ca juntele militare din Myanmar au inlocuit multe dintre constructiile originale cu unele noi, ce nu au legatura cu Primull Regat Burmez, fapt dezmintit de autoritatile din Myanmar. Mai mult, acestea din urma sustin ca decizia de a nu include Bagan in patrimoniul UNESCO tine strict de interesele politice din zona.

4. Nessebar - Bulgaria
Construit pe vechile ruine ale asezarii trace Mesambria si situat intre Varna (100 km.) si Burgas (35 km.), Nessebar este unul dintre cele mai vechi orase ale Europei, cu o istorie continua ce se intinde pe aproape 2600 de ani. Denumita si Perla Marii Negre, mica asezare este situata pe o insula de 350 pe 800 de metri, legata de tarmul continental printr-un dig. La Nessebar inca sunt locuite cladirile de lemn, tipic marinaresti, ale vechilor pescari greci si bulgari, fapt ce confera un plus de savoare unei localitati ce atrage an de an zeci de mii de turisti. Pe langa aspectul sau medieval si monumentele ce dateaza inca din primele secole de dupa Hristos, Nessebar se bucura de una dintre cele mai frumoase plaje de la Marea Neagra, nisipul extrem de fin fiind deja celebru printre amatorii de plimbari romantice la malul marii. Mica localitatea bulgareasca, cu doar 10.000 de locuitori, a intrat in patrimoniul UNESCO inca din anul 1983.

5.Biblioteca lui Celsus - Turcia
A fost construita in anul 135 d.Hr. in memoria lui Tiberius Julius Celsus Polemaeanus, un popular consul roman din anul 92 si guvernator al Asiei din anul 115, chiar de catre fiul acestuia, Gaius Julius Aquila. Biblioteca si urias mormant al lui Celsus, monumentul a pastrat intre zidurile sale peste 12.000 de manuscrise de o valoare inestimabila. Este cu atat mai neobisnuit cu cat romanii nu isi ingropau mortii in biblioteci (nu o faceau nici macar intre zidurile oraselor), ceea ce nu face decat sa sublinieze inalta apreciere de care se bucura eruditul Celsus Polemaeanus. In acelasi timp, este dovada faptului ca romanii erau dornici sa isi extinda cultura in toate colturile imperiului, numai un astfel de argument putand explica ridicarea in Asia Mica a uneia dintre cele mai impunatoare biblioteci din toata istoria Romei. Reamenajata, fatada cladirii este un exemplu graitor al frumusetii arhitecturii publice romane. Imaginea aceleiasi fatade a fost imprimata pe una dintre fetele vechii bancnote de 20 de milioane de lire turcesti (intre 2001 - 2005), fiind apoi preluata pe bancnota noua de 20 de lire.

6. Pesterile Ajanta - India
Pesterile Ajanta din Maharastra, India, dateaza din secolul al V-lea i.Hr. si contin picturi si sculpturi considerate varfuri ale artei religioase budiste. Ele au fost abandonate de catre creatorii lor in anul 480 d.Hr., ramanand in urmatorii 1300 de ani complet uitate pana si de localnici. In primavara anul 1819, insa, un ofiter britanic aflat la vanatoare de tigri in India a patruns intamplator intr-una dintre grotele artificiale acoperite complet de vegetatia luxurianta. Desi devenisera un loc in care se mai refugiau numai pasarile, liliecii si animalele de mici dimensiuni, pesterile au revenit atunci in atentia publicului international mai puternic ca niciodata. Din anul 1982, pesterile Ajanta au intra in patrimoniul UNESCO. Una dintre atractiile neobisnuite, si de data mai recenta, este chiar semnatura ofiterului britanic, John Smith, inca vizibila pe unul dintre peretii pesterii.

7.Torun - Polonia
Cei care indragesc turismul in locuri incarcate de istorie, pot gasi la Torun destinatia ideala pentru acest gen de calatorii. Oras natal al lui Nicolaus Copernic, Torun isi pastreaza inca aspectul medieval fapt ce atrage an de an zeci de mii de turisti. Situat pe malul Vistulei, in nordul Poloniei, orasul are o vechime impresionanta, dovezile arheologice aratand ca zona era locuita inca din anul 1100 i.Hr. Totusi, primul fort si primele constructii cu adevarat durabile au fost ridicate in secolele VII-XIII. In aceeasi perioada, mai precis intre anii 1230-1231, ordinul Cavalerilor Teutoni a finantat ridicarea unui castel in imediata vecinatate a localitatii. Cinci decenii mai tarziu, orasul atinsese deja zidurile cetatii, aceasta devenind parte a Torun-ului si, impreuna, au intrat in Liga Hanseatica, ceea ce a dus la transformarea asezarii intr-un important centru comercial medieval. Dupa cum lesne se poate observa si din fotografii, infatisarea Toron-ului nu difera cu mult de cea de acum opt secole.

8.Turnul lui Hercule - Spania
Turnul lui Hercule (Torre de Hercules) este un stravechi far roman situat pe o peninsula, la doar 1,5 kilometri de orasul La Coruna, Spania. Insusi numele de Corunna se spune ca deriva de la vechile coloane (columna) romane din zona. Farul are 55 de metri inaltime si peste 1900 de ani vechime. A fost reamenajat in anul 1791 si este cel mai vechi far roman din lume aflat inca in functiune. In acelasi timp, Turnul lui Hercule este al doilea far ca marime din Spania. Din anul 2009 a fost inclus pe lista monumentelor aflate in patrimoniul UNESCO.

9.Sigiriya - Sri Lanka
Sigiriya, sau Stanca Leului, este o fortareata antica sapata pe varful unei stanci uriase din centrul districtului Matale din Sri Lanka. Chiar daca doar ruinele mai amintesc de gloria de odinioara a fortaretei, stanca inca este inconjurata de reteaua de gradini, rezervoare de apa si structuri adiacente unei asemenea constructii. Una dintre cele mai populare atractii ale anticei fortarete o reprezinta frescele ce acopera intregul perete vetic al cetatii. Intinse pe o suprafata lunga de 140 de metri si inalta de 40 metri, ele sunt considerate unice, atat ca stil cat si ca mod de realizare. Fortareata a fost construita in timpul regelui Kassapa (477 - 495 d.Hr.) si a intrat inca din anul 1982 in patrimoniul UNESCO. Sigiriya a fost locuita inca din preistorie, ea devenind loc sfant al preotilor budisti inca din secolul al V-lea i.Hr.

10.Terasele de orez din Banaue - FilipineTerasele de orez din Banaue au cel putin 2000 de ani vechime si au fost sapate pe coastele muntilor filipinezi de catre stramosii localnicilor de astazi. Filipinezii le mai numesc si "A opta minune a lumii", termen deloc exagerat daca ne gandim ca totul a fost realizat cu un minim de echipament si utilaje, in cea mai mare parte fiind construite manual. Situate la o altitudine de circa 1500 de metri, terasele de orez acopera o suprafata uimitoare de 10.360 de kilometri patrati si inca sunt irigate de un sistem ingenios ce s-a pastrat din Antichitate. Se spune ca daca toate trepetele teraselor ar fi puse cap la cap, lungimea lor ar egala jumatate din lungimea Ecuatorului. Localnicii le folosesc si astazi pentru a planta orez si legume, iar lucrarile de consolidare si intretinere a teraselor au loc in fiecare an din cauza eroziunii puternice. Terasele de orez din Banaue au fost incluse in patrimoniul UNESCO in anul 1995.

SURSA Descopera.ro

Mama mea e o poezie

Poem de ŞTEFANA REVEI

Mama mea e-o poezie
Ce-o pot cânta,
Este prima melodie
Ascultată-n viaţa mea.

Mama-i primul sentiment
Pe care l-am simţit,
Iubire şi ataşament,
Dezmierdări, alint.

Mama-i sufletul curat,
Dulceaţă, bunătate,
Sânul plin la alăptat,
E miere şi lapte.

Mama-i prima răsuflare
Care mi-a fost dată,
Primul miros, prima boare
De vânt adiată.

Mama-i râs şi gângurit,
Prima mea silabă,
Întâiul meu cuvânt rostit
În strigăt de „mamă”.

Mama-i primul cântecel,
Întâia melodie
Fredonată încetinel
Ca somnul lin să vie.

Mama este primul vers
Ce l-am învăţat
Paşii mici din primul mers
Când în picioare-am stat.

Mama e primul desen
Pe care l-am pictat,
Întâiul joc, dans şi refren
Ce l-am învăţat.

Mama e prima ninsoare,
Primul fulg de nea,
Zăpada scânteietoare
Din prima iarnă-a mea.

Mama-i primul ghiocel,
Întâia primăvară,
Liliac, tei, bujorel
La început de vară.

Mama-i coşul cu cireşe
Strânse-n miez de vară,
Păsărele gureşe
Ciripind întâia oară.

Mama este prima toamnă
Cu struguri, gutui, nuci coapte,
Ardei, varză, conopidă,
Coşuri pline cu de toate.

Mama este început.
Este prima poezie
Ce-o scriu în versuri, rând cu rând
Din rime strofe şi armonie.

Mama mea e-o poezie!

Stefana Revei a scris acest poem deosebit la numai 8 anisori, din dragoste pentru mama. mai asteptam si alte aparitii pentru ca tanara poeta are doar 10 ani si o viata frumoasa inainte.

Scurta istorie a celor mai bizare tehnici de resuscitare

Se poate spune ca, mult inainte de modernele proceduri de resuscitare cardiorespiratorie, medicii nu precupeteau cu adevarat niciun efort in incercarea de a-i readuce inapoi pe cei trecuti in lumea de dincolo.
Intre pumni, ace si zei – lupta cu moartea
Facand o trecere in revista a celor mai eroice si, de multe ori, teribil de nechibzuite astfel de indeletniciri, nu putem sa nu admitem ca, pe cat de alarmante si nedemne ne-ar putea ele parea la ora actuala, exista totusi ceva imbucurator in inventivitatea lor. La urma urmelor,nu exista nimic demn in moartea in sine: moartea e nedreapta, cruda, si de multe ori degradanta. Prin urmare, desi ne putem considera norocosi ca traim in epoca defibrilatoarelor si a injectiilor cu epinefrina, chiar si aceste instrumente ale stiintei moderne nu o pot amana decat o mica fractiune de timp; si din aceasta perspectiva, este aproape o consolare sa aflam ca pana la ele omul le-a incercat intr-adevar pe toate.
Pe parcursul unei bune bucati din istoria umana, orice caz reusit de resuscitare era pus pe seama nu a iscusintei omului, ci a interventiei divine. Cine altcineva ar fi putut sa-l scape pe "osandit" din stransoarea ghearelor de otel ale Mortii? Paradoxal insa, inventivitatea umana in materie tot a atins culmile bizareriei, in istorie existand de la practici care-i transformau pe cei cu un picior in groapa intr-un soi de pernite de ace si pana la "administrarea" de pumni in fata, ambele tehnici de resuscitare documentate in texte antice.
Nu risti, nu castigi!

Oricine destul de ghinionist incat sa cada intr-o stare de inconstienta in Evul Mediu ar fi fost biciuit in repetate randuri cu urzici de vreun bun samaritean in incercarea de a-l flagela intru inviere.
Apoi, au existat in Antichitate si "specialisti" convinsi de faptul ca trupurile reci ale mortilor puteau fi reinviate prin incalzire, mai precis prin aplicarea unor tratamente termice externe: cenusa sau taciuni fierbini sau chiar excremente (aburinde!) erau ingramadite pe pieptul inert al decedatului cu scopul de a-i reda caldura vietii.
Poate parea cam lipsit de sens sa incerci sa readuci o persoana la viata prin proceduri care singure i-ar putea veni de hac, dar probabil ca a existat unui soi de logica de genul "nu risti nu castigi" a acestor tactici stravechi. Sau poate se miza pe faptul ca ori vei fi fost definitiv trecut in lumea umbrelor, caz in care faptul ca iti era prajita pielea nu te-ar fi deranjat, ori inca vei fi avut o scanteie de viata in tine, existand asadar si probabilitatea ca aceste drastice masuri sa aiba efect.
Alte metode de resuscitare demult apuse pot fi considerate, de fapt, mai mult un atentat la demnitatea celui "plecat" de pe aceasta lume. Este cazul mai ales al "procedurii" de resuscitare cunoscute sub numele pe cat de sinistru pe-atat de elocvent de "fumigatie rectala cu tutun". Pana in secolul XVIII, erau deja cunoscute virtutile de excelent "intaritor" ale tutunului si se credea cu tarie in capacitatea acestuia de a stimula activitatea fiziologica si pe cea a sistemului nervos mai ales la nivel intestinului.
Ca atare, o tehnica foarte des uzitata implica umplerea unei perechi de foale cu fum de tutun si introducerea lor in derriere-ul victimei in vederea aplicarii "tintite" a remediului miraculos. Atat de populara era aceasta practica incat nu a disparut decat dupa ce s-a demonstrat ca un astfel de "tratament" cu doar cateva uncii de tutun aplicat pisicilor si cainilor "amutea" sarmanele creaturi rapid, defintiv si irevocabil; experimentul a fost realizat in 1811 de neinfricatul fiziolog si chirurg englez Benjamin Collins Brodie.

Scopul scuza mijloacele
Cam din aceeasi perioada dateaza si marturii de coceni de porumb sau ciocuri de corb utilizate in acelasi scop nobil la copiii nascuti morti, desi primele par disproportionat de mari si cele din urma disproportionat de ascutite; dar altele erau standardele medicale ale acelor vremuri. De asemenea, alta tehnica de resuscitare a nou-nascutilor presupunea ciupitul, gadilatul, trasul de limba si rotitul acestora cu capul in jos, apucati de brate; mai exista si o alta, impresionanta prin simplitatea ei, de a le urla din toti rarunchii in urechi, doar-doar bebelusii se vor invrednici sa traga aer in piept.
Si daca pana la sfarsitul secolului XIX, uluitoarea metoda de a pune mustar la nasul copiilor pentru a-i invia iesise deja din moda, medicii mai obisnuiau inca sa foloseasca in acest scop brandy, administrat cu ajutorul unui nebulizator cu masca aplicata pe fata copilului.
Pe masura ce stiinta anatomiei a avansat, unele tehnici de resuscitare au inceput sa ia cel putin in consideratie principiile fiziologice din spatele respiratiei: in Europa si Statele Unite, la inceputul secolului XIX, victimele innecurilor erau frecvent legate de spinarea cailor, pusi apoi sa mearga la trap. Se spera ca viguroasa miscare de sus-jos a spinarii calului presate de torsul victimei ar fi facut plamanii acesteia sa se comprime si sa se expande alternativ, fortand revenirea respiratiei.
In aceeasi perioada, dintr-o pura intamplare, anatomistul italian Luigi Galvani va face o descoperire cutremuratoare. Potrivit versiunii populare a povestii, Galvani executa o disectie la o broasca pe o masa utilizata anterior la experimente cu electricitate statica, cand unul dintre asistentii sai (un nepot, Giovanni Aldini) a atins nervul sciatic expus al broastei cu un bisturiu incarcat electric. Cei doi au observat cum incep sa sara scantei, iar piciorul inert al batracianului sa zvacneasca ca si cum ar fi fost readus la viata.
In 1791, Galvani va publica "De viribus electricitatis in motu musculari commentarius", unde isi va expune teoria asa-numitei "electricitati animale", incununarea unor infricosatoare experimente pe caini, broaste si iepuri. Investigatiile lui Galvani, facute la un moment dat chiar si pe criminali executati, nu vor reinvia pe nimeni, dar vor duce in scurt timp la inventia primei baterii; si n-o va face Galvani insusi, care nu percepea electricitatea ca fiind separabila de biologie (considerand ca asa-numita "electricitate animala" era generata de muschi), ci colegul si adversarul lui intelectual, Alessandro Volta.
Se spune ca oroare si incantare deopotriva ar fi simtit un martor ocular la incercarea de resuscitare a unui criminal condamnat care fusese spanzurat cu o ora inainte. "Falcile criminalului decedat au inceput imediat sa tremure, muschii fetei i s-au contorsionat in cel mai odios mod cu putinta si chiar a deschis un ochi!".
Facts

- Medicul austriac de origine ceha Peter Safar (1924-2003) este considerat "parintele resuscitarii cardiopulmonare". Lucrarea lui, intitulata "ABC of resuscitation" (1957) a reprezentat principalul ghid de resuscitare utilizat in medicina de urgenta timp de aproape jumatate de secol.
- In 2005, ea a fost inlocuita de noile ghiduri: "European Resuscitation Council Guidelines for Resuscitation", "International Liason Committee on Resuscitation (ILCOR): 2005 International Consensus Conference on Cardiopulmonary Resuscitation".
- In 1989 a fost infiintat Consiliul European de Resuscitare, organism stiintific medical multidisciplinar, insarcinat cu elaborarea de ghiduri si standarde in domeniu.
- Primul care a folosit defibrilarea electrica in scopul tratarii unei fibrilatii ventriculare a fost un celebru chirurg german pe nume Beck.
- Resuscitarea cardiopulmonara este impartita in BLS - Suportul Vital de Baza -, si ALS - Suportul Vital Avansat
Diagnostic: Moarte
Prima definitie a comei ireversibile a fost elaborata in 1968 de un comitet creat ad-hoc la Harvard Medical School. Criteriile specialistilor Harvard pentru confirmarea mortii cerebrale au devenit ulterior fundamentul tuturor legilor nationale in materie; ele stabilesc cand este legala intreruperea reanimarii, pacientul fiind mort din punct de vedere clinic.
Tot criteriile Harvard stau si la baza legilor existente cu privire la transplanturi, avand in vedere ca organele unui donator nu pot fi transplantate decat dupa ce s-a declarat moartea cerebrala.
De altfel, conceptul de moarte cerebrala a fost introdus in lumea stiintifica concomitent cu primele transplanturi din istoria medicinei (introducerea lui furniza o legitimare stiintifica efectuarii transplantului de organe), iar criticii au afirmat la acea vreme ca o problema etico-juridica a fost rezolvtata cu o presupusa definitie stiintifica.
In 1968, anul elaborarii definitiei, nu se dezvoltau numai transplanturile: tehnicile de diagnostic facusera si ele progrese, punand la dispozitia medicilor noi instrumente pentru cunoasterea mai profunda a activitatii creierului si a fazelor mortii umane. Dar in timp ce tehnicile de reanimare erau de-acum in masura sa-i tina artificial pe mult mai multi pacienti in viata, o perioada mult mai lunga, aparea o noua problema: daca si cand este permis sa intrerupi tratamentul unui pacient aflat in stare vegetativa.
Activitatea electrica a creierului se poate intrerupe complet si pe parcursul unei anestezii foarte profunde sau in timpul unui stop cardiac. Moartea cerebrala insa presupune oprirea permanenta a activitatii creierului.
SURSA Descopera.ro

Despre vise

Visele sunt o componenta a vietii umane – si animale, daca stam sa urmarim reactiile pe care le au, uneori, cainii sau pisicile noastre, atunci cand dorm – despre care mai mult facem presupuneri, decat cunoastem ceva cu certitudine. Ele exista si se desfasoara, independent de voia noastra, uneori dupa tipare bine definite – incapacitatea de a fugi sau de a riposta, ori starea de imponderabilitate derivata din deplasarea cu o viteza uriasa – alteori, haotice, aleatorii, premonitorii, infricosatoare sau euforice. Pe unele ni le explicam ca urmari ale unor experiente mai mult sau mai putin marcante din timpul unei zile, in timp ce altora ne este imposibil sa le identificam sursa si sau sa le asociem cu diferite simboluri. Stiinta interpretarii onirice, al carei parinte este celebrul medic neuropsihiatru Sigmund Freud, ofera, in unele situatii, lamuriri satisfacatoare. Totusi, nu decodificarea simbolurilor ascunse ale viselor face obiectul de studiu al acestui material, ci trasaturile pe care acestea le au, din perspectiva pur stiintifica.
1. Suntem paralizati in timpul somnului
Fie ca ne vine sau nu sa credem, trupurile noastre sunt, virtual, paralizate in timpul somnului - cel mai probabil pentru a se preveni miscarea lor in concordanta cu ceea ce visam. Potrivit unor studii, glandele secreta un hormon care ajuta la inducerea somnului, iar neuronii trimit semnale coloanei vertebrale, care cauzeaza relaxarea si, in cele din urma, paralizia temporara a corpului. De asemenea, atunci cand sforaim, nu visam. Copiii mici nu viseaza despre ei insisi pana la varsta de 3 ani. De la aceeasi varsta, micutii au in mod tipic mai multe cosmaruri decat adultii, pana in jurul varstei de 7-8 ani. De asemenea, daca suntem treziti in mijlocul unui vis, este mai probabil sa ni-l amintim ceva mai bine decat am face-o daca ne-am trezi dupa o intreaga noapte de somn.
2. Stimulii externi ne invadeaza visele
Se numeste Incorporare Onirica si reprezinta experienta pe care majoritatea o avem, cel mai comun, atunci cand un sunet din realitate se aude in vis si este cumva asociat unui element din scenariul visat. Un exemplu asemanator este acela al situatiei cand ne este sete, frig sau avem o alta nevoie fiziologica, in realitate, iar mintea noastra incorporeaza aceasta nevoie in vis. Un asemenea caz se poate transpune oniric visand cum bei un mare pahar cu apa, dupa care setea revine, bei iar, iar ciclul se repeta pana cand te trezesti si chiar bei un pahar cu apa. Acest concept este ilustrat in pictura lui Salvador Dali denumita "Vis provocat de zborul unei albine in jurul unei rodii, cu o secunda inainte de trezire".
3. Dependentii care au renuntat la vicii au vise mai realistice
Oamenii care au fost mult timp fumatori si s-au lasat de acest viciu, experimenteaza, se pare, vise mult mai vii decat ar avea in mod normal. In plus, Jurnalulul de Psihologie Anormala relateaza: "In randul a 293 de fumatori abstinenti, intr-o perioada cuprinsa intre una si patru saptamani, 33% au declarat ca au avut cel putin un vis despre fumat. In majoritatea viselor, subiectii s-au surprins fumand si au resimtit puternice emotii negative, precum panica si vina. Visele despre fumat erau rezultatul scaderii nivelului de nicotina si nu au fost experimentate de 97% dintre subiecti atunci cand fumau." Aparitia viselor era relationata semnificativ cu durata abstinentei. Aceste vise au fost incadrate ca fiind mai vii decat cele obisnuite si erau la fel de comune ca majoritatea simptomelor renuntarii la tutun.
4. Visele nu sunt despre ceea ce par a fi
Atunci cand visam despre un anumit subiect, este posibil ca visul sa nu se refere tocmai la acel lucru. Visele comunica intr-un limbaj simbolic si incifrat. Mintea, inconstienta, incearca sa compare visul cu altceva, similar. Asadar, orice simbol ar alege visul, este foarte putin probabil sa fie vorba despre un simbol explicit, al chiar lucrului visat. Practic, aici intervine acea "interpretare a viselor", de care se face vinovat Freud si care asociaze scenarii onirice precum pierderea dintilor cu decesul cuiva apropiat, scaldatul in ape tulburi cu o boala ce se apropie, ori prezenta unor animale cu niste dusmani, mai mici sau mai mari, din viata reala.
5. Nu toti viseaza in culori
Reiese, din unele studii, ca nu mai putin de 12% dintre oamenii vazatori viseaza exclusiv in alb si negru. Restul viseaza colorat. De asemenea, oamenii tind sa aiba teme comune in visele lor, situatii relationate cu scoala sau serviciul, urmariri, alergare ingreunata si pe loc, experiente sexuale, esecuri, intarzieri, decesul unei persoane dragi, dinti cazuti, zbor, picarea unui examen sau un accident de masina. Pana acum, nu se stie daca impactul unui vis marcat de violenta sau moarte poarta o incarcatura emotionala mai puternica in cazul unei persoane care viseaza color, decat in cazul uneia care viseaza alb-negru.
6. Visam numai despre ce cunoastem
Visele noastre sunt adesea populate de straini care interpreteaza anumite roluri, bine definite, dar care, desi poate e greu de crezut, nu sunt inventii ale mintii noaste - acele figuri sunt figuri reale ale unor oameni reali, pe care i-am intalnit pe parcursul vietii, dar pe care este posibil sa nu le mai recunoastem si de care nu ne mai amintim. Asasinul funest din cel mai recent cosmar poate fi individul care a pus benzina in rezervorul masinii tatalui pe cand noi eram doar niste copii. Cu totii am vazut sute de mii de chipuri in viata noastra, asadar exista o rezerva nesfarsita de personaje pe care creierele noastre sa le utilizeze in timp ce visam.
7. Visele previn psihozele
Intr-un studiu recent, aplecat asupra somnului, s-a constatat ca subiectii care erau treziti la inceputul fiecarui vis, dar li se permiteau, totusi, opt ore de somn, au experimentat cu totii dificultati de concentrare, iritabilitate, halucinatii si semne de psihoza, dupa numai trei zile de asemenea tratament. Atunci cand, in sfarsit, li s-a permis un somn continuu si neintrerupt, cu vise, creierele subiectilor au recuperat timpul pierdut ridicand simtitor procentul de somn in stare REM (Rapid Eye Movement sau Miscarea Rapida a Ochilor). Adica, au visat mult mai mult, pentru a ajuta la refacerea cerebrala.
8. Toata lumea viseaza
Orice fiinta omeneasca viseaza (exceptand cazurile de tulburare psihologica grava ), insa barbatii si femeile viseaza diferit si au reactii fizice distincte. Barbatii tind sa viseze mai mult despre alti barbati, in timp ce femeile viseaza in mod egal despre femei si barbati. Mai mult, atat barbatii, cat si femeile experimenteaza reactii fizice de natura sexuala in timp ce viseaza, indiferent daca visele au ori nu o tenta sexuala explicita; aproape zilnic, barbatii au erectii, iar femeilor li se vascularizeaza mai puternic zona genitala.
9. Uitam 90% din tot ce visam
La cinci minute dupa ce un om se trezeste, el a uitat deja jumatate din ce a visat. Dupa zece minute, 90% din amintirea visului a disparut. Poetul Samuel Taylor Coleridge s-a trezit intr-o dimineata dupa un vis fabulos - indus, probabil, de opiu - si a asternut cu creionul pe hartie descrierea "viziunii dintr-un vis", in ceea ce a devenit, ulterior, unul dintre cele mai apreciate poeme englezesti: Kublai Khan. In timp ce scria, mai exact dupa cel de al 54-lea vers, a fost intrerupt de cineva. Coleridge s-a intors sa isi termine poemul, dar nu si-a putut aminti restul visului. Poezia nu a mai fost niciodata completata. Cazuri similare mai exista. De exemplu, Robert Louis Stevenson a scris povestea Doctorului Jeckyll si a Doamnei Hyde prin vis, iar Frankenstein, al Maryei Shelley, a fost tot vlastarul unei experiente in somn.
10. Si orbii viseaza
Oamenii care orbesc dupa nastere vad, in continuare, imagini in visele lor. Cei care s-au nascut fara darul vederii sunt privati de aceasta dimensiune onirica, dar se bucura de vise la fel de "vii" ca toti ceilalti, limitate, insa, visele lor se desfasoara in gama tuturor celorlalte simturi: auz, miros, gust, atingere si emotie. Pentru un vazator este greu sa isi imagineze toate aceste lucruri in vis, dar nevoia de somn a creierului uman este atat de puternica, incat acesta poate angrena toate situatiile si mecanismele fizice posibile pentru a impune un repaus odihnitor si eficient sistemului.
SURSA descopera.ro

judecata poeţilor

din umbra vechilor poeţi ai coborât
să-mi tulburi somnul
fără de care n-aş fi reuşit să învăţ
a mă trezi

sub geamul meu ai priponit ninsori
cu mii şi mii de versuri fără rimă
le-aş fi cules pe trupul meu
asfinţit
de n-ar fi fost şarpele dumnezeu
şi pasărea şarpe

de-ai fi sunet
te-aş învăţa să calci pe versuri
să strigi
să chemi
să zbieri de durere
asemeni răstignitului

de-ai fi un sâmbure de vers
te-aş planta sub inimă
să ascult veşnic plânsul poetului
slobozit în lumină

de n-ar fi fost aceeaşi pasăre mamă
care să-ţi picure-n pene
frumuseţea cuvântului
n-ai fi fost astăzi sâmburele meu
de care n-am să mă lepăd
la judecata poeţilor

Cele mai fascinante castele din lume

Arhitectura moderna, sticla, materiale de constructie performante, cladiri geometrice si tehnologizate… rasar in in fiecare zi in drumul nostru si ni se pare oarecum normal ca ele sa se afle acolo. Rolul lor este de a ne aminti zilnic in ce secol ne aflam, insa prea putine reprezinta un motiv de inspiratie pentru noi. Poate ca lucrurile vor sta diferit pentru generatiile urmatoare, asa cum si noi oftam in secret cateodata dupa grandioasele constructii stravechi care reflecta atat de bine cultura si cutumele epocilor in care au fost ridicate. Ne place sa le vedem, sa le admiram, sa le fotografiem, dar mai ales sa ne aflam in interiorul lor, intr-un exercitiu de imaginatie menit sa ne poarte catre dimensiuni pierdute ale timpului. Dincolo de frumusetea de netagaduit a unor castele autohtone des vizitate, precum Bran sau Peles, va propunem o lista cu doar cateva dintre cele mai spectaculoase castele ale lumii.

1.Palatul Potala, Tibet
Ridicat pe dealul Marpo Ri, la 130 de metri deasupra vaii Lhasa, Palatul Potala are o inaltime proprie de 170 de metri, devenind astfel cea mai spectaculoasa cladire a Tibetului. In 637, Imparatul Songtsen Gampo a decis construirea palatului pe acest deal, iar structura a ramas neschimbata pana in secolul XVII, cand a fost incorporata in fundatia grandioasei constructii pe care o admiram in prezent.

Ridicarea actualului palat a inceput in 1645, in timpul domniei celui de-al cincelea Dalai Lama. Trei ani mai tarziu, Castelul Alb sau Potrang Karpo era deja finalizat. Intre 1690 si 1694 a fost adaugat si Castelul Rosu sau Potrang Marpo. Pentru a fi dus la bun sfarsit, acest proiect ambitios a necesitat munca a peste 7.000 de muncitori si a 1.500 de artisti si mesteri. Palatul Potala a fost usor afectat in timpul rezistentei tibetanilor impotriva ofensivei chinezesti din anul 1959. Spre deosebire de alte structuri religioase tibetane, palatul a scapat printr-o minune de politica distructiva a armatei chinezesti. Datorita acestei omisiuni sau indulgente, una dintre cele mai grandioase constructii ale omenirii troneaza inca de la inaltimea dealului Marpo Ri.

2. Muntele Saint-Michel, Franta
Mont Saint-Michel este, in fapt, un castel medieval construit pe o insula mica de pe coasta normanda, in apropierea Marii Britanii. Doar un dig ingust, ridicat in 1880, mai asigura legatura cu coasta. Turistii care vor sa ajunga pe insula trebuie sa se grabeasca sa traverseze drumul de legatura, intrucat nu putine au fost situatiile cand vizitatorii au fost maturati la propriu de valuri. Spre deosebire de alte castele din Franta care au debutat in “cariera” jucand rolul unei structuri defensive sau de locatii inchinate artei, Mont St. Michel a fost construit pentru a servi in scopuri religioase, mai exact drept manastire. In prezent, castelul atrage patru milioane de vizitatori pe an, cu mult mai mult decat majoritatea castelelor Frantei.

3. Castelul Predjamski, Slovenia
Desi fiecare castel din lume este unic in felul si nici unul nu seamana cu celalat, pe unele dintre ele, ursitoarele (a se citi constructorii) le-au harazit la “nastere” un destin cu totul special. Acesta este si cazul castelului Predjamski din Slovenia, care si-a castigat faima datorita faptului ca este integrat intr-o pestera, mai exact, in al doilea sistem de pesteri ca marime din Slovenia. Traducerea numelui sau este mai mult decat elocventa: Castelul din fata pesterii. A fost nevoie de aportul mai multor mesteri, muncitori si ingineri pentru ca elaborarea formei pe care castelul o are in prezent sa fie definitivata. Primele mentiuni cu privire la constructie dateaza din secolul XIII, desi se crede ca aripa stanga a fost construita candva in prima jumatate a secolului XII. Partea din mijloc a fost adaugata in perioada Renasterii, iar aripa dreapta a fost terminata in jurul anului 1570. Unele dependinte au fost adaugate ulterior sau schimbate mai tarziu, insa din 1990 a inceput un program intens de renovare care urmareste sa redea castelului imaginea pe care o avea in secolul XVI.

4. Castelul Neuschwanstein, Germania

Cel mai cunoscut dintre cele trei castele construite in cinstea lui Ludovic al II-lea de Bavaria, Neuschwanstein a fost ridicat in mijlocul Alpilor bavarezi de pe actualul teritoriu al Germaniei. Constructia a fost demarata in 1869, insa abandonata dupa moartea regelui din 1886. Intr-o imitatie fantastica a unui castel medieval, Neuschwanstein este mai degraba o intruchipare a romantismului de secol XIX.

In acea epoca, orice constructie grandioasa presupunea o munca colosala, prin urmare nimic nu putea fi lasat la voia intamplarii. Castelul a fost ridicat pe baza unui plan elaborat, care includea si echiparea cu diverse utlitati revolutionare pentru acele timpuri: toalete dotate cu un sistem automat de tragere al apei pentru fiecare etaj sau un sistem de incalzire cu aer cald in toata cladirea. O asemenea arhitectura deosebita nu avea cum sa nu atraga atentia generatiilor urmatoare de artisti: castelul Frumoasei din Padurea Adormita din Disneyland-ul american este inspirat chiar de Neuschwanstein.

5. Castelul Matsumoto, Japonia
Cunoscut pe plan local si sub denumirea de Matsumotojo, constructia care reflecta atat de bine cultura locala, este in acelasi timp si unul dintre cele mai frumoase castele ale Japoniei. Matsumotojo ilustreaza cu succes ceea ce se numeste hirajiro, o constructie ridicata pe o campie, in loc de deal sau munte. Castelul si doua turnuri au fost ridicate intre 1592 si 1614, beneficiind de un sistem complex de aparare, mai ales ca vremurile pasnice erau inca departe in acea perioada. In 1635, cand amenintarea militara nu mai exista, a mai fost adaugat un al treilea turn, mai mic, utilizat in scopuri astronomice pentru observatiile lunare. Castelul si-a pastrat interioarele din lemn si lucrarile exterioare din piatra in forma lor originala din secolul XVI. In prezent, acesta face parte din patrimoniul tarii, fiind inclus pe lista Comorilor Nationale ale Japoniei.

6. Castelul Huniazilor, Romania
Prima atestare a castelului dateaza din anul 1443 si apare intr-un document semnat chiar de Iancu de Hunedoara, care a fost pastrat pana in prezent. Primul mostenitor al castelului, Iancu de Hunedoara, incepe in jurul anului 1440 lucrarile de modernizare si de extindere ale fortaretei, daruindu-i pentru prima data infatisarea unui impresionante locuinte medievale. De-a lungul istoriei sale, castelul avea sa aiba mai multi proprietari, dintre care unii au incercat sa-si puna amprenta personala asupra stilului. Castelul si-a pastrat intotdeauna numele primilor proprietari, ramanand cunoscut peste veacuri drept castelul Huniazilor sau al Corvinestilor.
Forma actuala a fost dobandita in timp, majoritatea proprietarilor intervenind, intr-un fel sau altul, asupra planului. Constructia a fost facuta in etape, fiecare dintre ele surprinzand stilurile arhitecturale ale perioadei respective. Elementele rafinate de arhitectura civila sunt foarte bine reprezentate in palatul propriu-zis, unde se remarca Sala Cavalerilor, care servea drept sala de mese in ocaziile festive sau Sala Dietei, locul in care se desfasurau festivitatile. In ceea ce priveste stilul, se resimt atat influentele de origine germanica, franceza, cat si cele de origine militara, cele mai reprezentative fiind galeria si turnul Nje Boisia ("nu te teme"), denumire cu tenta parodica impusa oarecum de mercenarii care pazeau castelul.

Castelul trece si printr-o a doua faza de constructie, care inceteaza o data cu moartea lui Iancu de Hunedoara. In perioada urmatoare nu aveau sa se mai opereze modificari semnificative, pana la principele Gabriel Bethlen, care incepe o noua serie de schimbari impuse de ratiuni militare si civile.
In aceasta perioada se adauga constructiei initiale un alt corp, denumit Palatul mare dinspre oras, format din doua niveluri. Arhitectura gotica din piatra este inlaturata din Sala Dietei, care a suferit in aceasta perioada o transformare radicala. Principele Gabriel Bethlen indeparteaza, in mare parte, elementele de arhitectura gotica, inlocuindu-le cu cele ale arhitecturii frantuzesti, aflata la mare cautare in acea perioada.Din pure ratiuni militare, sunt construite acum inca doua anexe. Turnul alb indeplinea rolul de gardian al castelului, dar era in acelasi timp si un punct strategic de aparare. Terasa de artilerie era folosita pentru armele grele de foc. In secolul XIX, castelul trece printr-o a treia perioada de transformari, in principal, lucrari de restaurare si de imbunatatire.

7. Castelul Malbork, Polonia
Castelul Malbork a fost construit in Prusia de catre Ordinul Teutonilor. Numele initial dat de Ordin a fost Marienburg, mai exact, Castelul Mariei. Orasul care s-a dezvoltat in jurul constructiei a primit aceeasi denumire, insa din anul 1945, revenind in posesia Poloniei, a primit denumirea de Malbork. Castelul este un exemplu clasic al unei fortarete medievale, fiind in acelasi timp cel mai mare castel gotic din caramida din lume. In anul 1997 a fost adaugat pe lista Patrimoniului mondial UNESCO.

8. Palacio da Pena, Portugalia

Una dintre cele mai vechi constructii inspirate de romantismul european, Palatul National Pena a fost ridicat pe varful unui deal aflat in apropierea orasului Sintra. In zilele senine poate fi vazut chiar si din Lisabona. Construit in secolul XV pentru a indeplini rolul unei resedinte, castelul a fost reconstruit mai tarziu si donat bisericii pentru a servi drept manastire.

Un cutremur puternic l-a devastat aproape total in 1755. Palatul avea sa isi redobandeasca grandoarea abia in 1838, dupa ce a intrat in posesia printului Fernando, sub a carui protectie au fost demarate lucrarile de renovare. Arhitectura este o imbinare ecletica intre un stil original si altele adiacente, cu influente ale romatismului, ale stilului bavarez, plus o gradina englezeasca.

9.Castelul Lowenburg, Germania

In apropierea orasului Kassel se inalta semet unul dintre cele mai frumoase castele cu aspect medieval. Cu toate acestea, Lowenburg sau Castelul Leului a fost construit din ordinul lui Landgrave Wilhelm IX (1743-1821), un soi de Walt Disney al epocii lui, care a intentionat ca noua constructie sa arate inca de la inceput ca o ruina romantica.

Pentru a reusi sa imprime praful timpului pe o constructie inca inexistenta, constructorul a trebuit sa faca un drum pana in Anglia pentru a studia ruinele englezesti in stil romantic si pentru a stabili un model al viitorei gradini. In prezent, "ruinele" castelului Lowenburg sunt privite ca una dintre primele constructii semnificative in stilul neo-Gothic din Germania.

10.Castelul Praga, Cehia

Unul dintre cele mai mari castele din lume ( are 570 de metri lungime si 130 de metri latime), si, conform Cartii Recordurilor, cel mai mare castel dintre cele vechi care au mai ramas in picioare, Castelul Praga adaposteste intre zidurile sale o istorie lunga de multe veacuri. Bijuteriile coroanei cehe sunt depozitate chiar in aceasta locatie si tot aici s-au tinut majoritatea ceremoniilor oficiale din istoria locului. De la imparatii romani, la regii cehi, toti au ales aceasta locatie grandioasa pentru desfasurarea evenimentelor majore.

Povestea castelului, desigur nu in forma sa actuala, a debutat undeva in secolul IX, in jurul anului 870. De-a lungul existentei sale, numerosii proprietari, dar si vremurile cu modele lor, si-au pus amprenta asupra “chipului” constructiei. Tocmao aceasta existenta indelungata a facut posibila intalnirea intr-un singur loc a mai multor stiluri arhitecturale. Mai exact, toate stilurile care au fost la moda in arhitectura in ultimul mileniu. Castelul Praga nu reprezinta un complex in sine, ci include catedrala St. Vitus, Biserica Sf. Gheorghe, o manastire si alte cateva palate mai mici, gradini si turnuri de paza. Majoritatea castelelor din zona sunt deschise vizitelor turistice, iar multe dintre ele s-au transformat in muzee, gazduind periodic expozitii unice.
SURSA http://www.descopera.ro/

Ştiaţi că?

Credeai ca te cunosti atat de bine incat secretele corpului tau, pur si simplu, nu mai exista pentru tine? Ei bine, vei fi surprins sa afli cat de putine lucruri cunosti, de fapt, despre propria ta persoana. Citeste cele 50 de informatii de mai jos si verifica-ti singur cunostintele generale. Vei afla, cu siguranta, ca trupul tau este un univers despre care nici macar nu iti imaginai ca poate exista.....

Persoanele care fumeaza un pachet de tigari pe zi beau, practic, o ceasca de tar pe an.
Oamenii sunt singurele animale capabile sa traseze o linie dreapta.
ADN-ul unui om contine 80.000 de gene.
Asa cum amprentele digitale sunt unice, amprenta limbii fiecarei persoane este diferita fata de celelalte.
Un adult are mai putine oase in organism decat un copil. Ne incepem viata cu 350 de oase dar, pentru ca anumite oase se unesc in timpul cresterii, la maturitate mai avem doar 206.

Chiar daca nu este la fel de sensibil precum cel al unui caine, nasul uman poate percepe pana la 50.000 de mirosuri diferite.
Acizii digestivi prezenti in stomacul uman sunt atat de puternici incat pot dizolva zincul si coroda otelul. Din fericire pentru noi, celulele din mucoasa gastrica a stomacului se innoiesc la maxim 3-4 zile, nelasand timp acizilor sa le dizolve.
Un plaman uman contine peste 300.000 de milioane de vase capilare. Daca aceasta ar fi puse cap la cap, s-ar intinde pe o distanta de 2400 de kilometri.
Testiculele unui barbat produc 10 milioane de spermatozoizi in fiecare zi - suficent cat acesta sa poata repopula planeta in doar sase luni.
Oasele umane sunt le fel de rezistente precum granitul. Un os de marimea unei cutii de chibrituri poate suporta presiunea unui bloc de 9 tone - de patru ori mai mult decat poate suporta betonul.

Cel mai mare organ al corpului uman este pielea. Ea poate acoperi, in cazul unui adult, o suprafata de 1,9 metri patrati. De asemenea, in timpul vietii unui om, acesta pierde pana la 18 kilograme de piele moarta.
Cand doarme, un om creste in medie cu 8 milimetri, pentru ca dimineata sa revina la inaltimea initiala. Motivul este simplu... forta gravitationala care actioneaza asupra cartilagiilor.
Un om consuma, in medie, 50 de tone de mancare si bea circa 50.000 de litri de lichide de-a lungul vietii.
Muschii unui ochi se misca de circa 100.000 de ori pe zi. Pentru a ne imagina ce inseamna acest lucru, ganditi-va ca echivalentul unui asemenea efort pentru muschii picioarelor inseamna un traseu de 80 de kilometri in fiecare zi.
In 30 de minute, corpul uman degaja suficienta caldura incat sa poate fierbe 3,5 litri de apa.

O picatura de sange are nevoie de numai 30 de secunde pentru a face un circuit complet al corpului uman.
Ochiul uman percepe doar 90% dintre informatiile pe care le primeste.
Ovarele contin aproximativ jumatate de milion de ovule. Cu toate acestea, doar 400 dintre ele vor avea ocazia de a da nastere unei noi vieti.
Fiecare centimetru patrat de piele contine cel putin 32 de milioane de bacterii. Din fericire, cele mai multe dintre ele sunt inofensive.
Numai picioarele contin peste 500.000 de glande sudoripare, glande care pot elimina pana la jumate de litru de transpiratie pe zi.
Viteza cu care aerul este eliminat in timpul unui stranut este de cel putin 160 de kilometri pe ora.
In timpul unei vieti, un om poate produce pana la 24.000 de litri de saliva, suficient cat pentru a umple doua piscine olimpice.
Un om poate rezista pana la 40 de zile fara mancare, 6 zile fara apa si 6 minute fara aer. De asemenea, el nu poate rezista, in mod normal, fara sa doarma mai mult de 11 zile.
Capul unui copil cantareste cat un sfert din greutatea corpului acestuia. La maturitate, capul reprezinta doar a opta parte din greutatea trupului.
Unghiile de la degetele mainilor cresc, in medie, de sase ori mai repede decat cele ale picioarelor.

Aproximativ 50.000 de celule din corpul tau au murit si au fost inlocuite chiar in timp ce citesti acest articol. Scheletul tau este unul nou la fiecare trei luni si ai o piele noua in fiecare luna.
Fiecare centimetru patrat din pielea ta contine 6 metri de vase de sange, 3,5 metri de nervi, 1300 de celule nervoase, 100 de glande sudoripare si 3 milioane de celule.
Pentru a te incrunta, esti nevoit sa folosesti 43 de muschi ai fetei. Pentru a zambi nu ai nevoie decat de 17.
Din cele 206 oase ale corpului uman, mai mult de jumate din ele se afla in maini si picioare.
Inima unui om bate de aproximativ 3 miliarde de ori in timpul vietii acestuia.

Aorta este cel mai mare vas sanguin din corpul uman. In cazul unui om adult, ea are diametrul unui furtun de gradina. La polul opus se afla capilarele. Acestea sunt atat de subtiri incat este nevoie de 10 astfel de vase, puse unul langa altul, pentru a egala grosimea unui fir de par.
Orice persoana pierde, in medie, 100 de fire de par pe zi si peste 10 miliarde de particule de piele moarta.
Ochiul uman este capabil sa distinga aproximativ 1 milion de culori diferite si sa obtina mai multe informatii decat cel mai performant telescop construit vreodata.
Atunci cand atingi un obiect, semnalul circula prin corp, prin intermediul nervilor, cu peste 200 de kilometri pe ora.
Un om inspira si expira de circa 23.000 de ori pe zi.

Locul in care parul uman creste cel mai repede este barba. Daca nu ar fi taiata periodic, o barba ar putea atinge pana la 10 metri lungime.
In prima luna de viata, un copil invata atat de multe lucruri incat sinapsele din creierul sau cresc de la 50 de trilioane la 1 quadrilion. Daca si corpul sau s-ar dezvolta cu aceeasi viteza, copilul ar cantari 77 de kilograme dupa numai o luna de viata.
Stomacul unui adult poate cuprinde pana la 1,5 litri de hrana.
Unghiile si parul sunt alcatuite din aceeasi substanta... cheratina.
Degetele mari de la picioare sunt unele dintre cele mai importante structuri ale corpului nostru. Datorita acestor degete, un om isi poate pastra pozitia verticala si isi poate mentine echilibrul.

Barbatii mai scunzi de 1,28 metri si femeile mai scunde de 1,18 centimetri sunt considerati pitici.
Fiecare om isi indoaie degetele de 25 de milioane de ori intr-o viata.
Marimea inimii unui om este egala cea cea a propriului sau pumn.
Creierul uman genereaza intr-o zi mai multe impulsuri eletrice decat toate telefoanel mobile din lume la un loc.
In corpul fiecaruia dintre noi traiesc bacterii a caror greutate insumata ar atinge cifra de 2 kilograme.

Plamanul drept retine, intotdeauna, mai mult aer decat cel din partea stanga.
Numai in gura, un om are pana la 40.000 bacterii.
In momentul nasterii, creierul unui copil contine circa 14 miliarde celule, numar care nu mai creste pana ala sfarsitul vietii. Dupa varsta de 25 de ani, creierul uman incepe sa piarda pana la 100.00 de celule zilnic. Dupa varsta de 50 de ani creierul uman isi reduce simtitor volumul.
Femeile clipesc de doua ori mai des decat o fac barbatii.
Cele mai mici celule din corpul unui barbat sunt spermatozoizii.

SURSA http://www.descopera.ro/

TUTANKAMON se dezvăluie

ADN-ul Faraonului Tutankamon, studiat pentru prima oară în istorie, dezvăluie informaţii importante despre familia şi viaţa sa. Discovery World va prezenta în premieră şi în exclusivitate această descoperire în documentarul TUTANKAMON SE DEZVĂLUIE, care va fi difuzat în România în luna mai a acestui an.

Misterul lui Tut
Cu puţin timp în urmă, în Cairo, Egipt, oamenii de ştiinţă au dezvăluit descoperirile extraordinare făcute în urma analizării AND-ului faraonului Tutankamon. Seful Consiliului Antichitatilor din Egipt si arheologul de faimă mondială, Dr. Zahi Hawass a condus o echipă de criminalişti care a studiat viaţa şi epoca lui Tutankamon, dezvăluind acum, pentru prima dată identitatea părinţilor şi bunicilor faraonului, cauza morţii acestuia şi noi detalii despre domnia lui. Toate acestea sunt prezentate într-o premieră absolută pentru România, în programul TUTANKAMON SE DEZVĂLUIE, difuzat în România de Discovery World, in doua episoade, pe 23 şi 30 mai.

Lucrările publicate pe 16 februarie 2010 în Jurnalul Asociaţiei Medicale Americane (The Journal of the American Medical Association) detaliază eforturile laborioase de cercetare medicală şi arheologică derulate de o echipă internaţională de experţi în domeniu.
Folosind mai multe metode ştiinţifice, inclusiv analiza ADN a mumiilor regale, cercetătorii au descoperit că e posibil ca malaria şi anumite probleme ale sistemului osos să fi provocat moartea faraonului Tutankamon. Alte rezultate identifică noi membri ai familiei regale, inclusiv pe tatăl şi mama faraonului, conform unui studiu publicat în numărul din 17 februarie al JAMA.
Cea de-a 18-a dinastie (circa 1550-1295 î.Hr.) a Noului Regat a fost una dintre cele mai puternice case regale din Egiptul Antic şi a inclus domnia lui Tutankamon, probabil cel mai celebru dintre toţi faraonii, deşi a domnit doar o perioadă scurtă. El a murit în al nouălea an de domnie, în jurul anului 1324 î.Hr., la vârsta de 19 ani. "Se ştiau prea puţine despre Tutankamon şi strămoşii lui, înainte ca Howard Carter să descopere mormântul intact al acestuia (KV62) în Valea Regilor, în 1922, însă mumia şi comorile nepreţuite îngropate o dată cu ea, precum şi alte importante descoperiri arheologice ale secolului 20 au oferit informaţii importante despre tânărul faraon, viaţa şi familia sa," scriu autorii.

Pentru că Tutankamon a murit atât de tânăr şi nu a lăsat moştenitori, s-au făcut numeroase speculaţii pe marginea bolilor care ar fi putut să apară în familia sa, ca şi pe marginea cauzelor morţii lui. În plus, pe diverse obiecte din acea epocă faraonul apare întruchipat cu un aer uşor efeminat sau androgin.
Printre bolile sugerate ca posibile cauze ale unui asemenea aspect fizic se numără o formă de ginecomastie (dezvoltarea excesivă a sânilor la bărbaţi - de obicei, rezultatul unui dezechilibru hormonal), sindromul Marfan şi altele. "Însă cele mai multe dintre aceste diagnostice sunt simple ipoteze derivate din observarea şi interpretarea artefactelor găsite, nu din evaluarea rămăşiţelor mumificate ale membrilor familiei regale," scriu autorii. S-au ridicat şi întrebări referitoare la mai multe mumii regale din acea perioadă, precum şi la relaţiile exacte dintre unii membri ai familiei regale.
Pe baza mumiei faraonului, cercetatorii au reconstituit fizionomia lui Tutankamon

Mumiile regale
Dr. arheolog Zahi Hawass, seful Consiliului Suprem al Antichităţilor din Cairo, Egipt, şi colegii săi au derulat un studiu care să stabilească relaţiile de familie dintre 11 mumii regale din perioada Noului Regat, căutând caracteristici patologice ce ar putea fi atribuite unor boli ereditare, infecţioase, explicabile prin legăturile de sânge. De asemenea, s-au căutat dovezi referitoare la moartea lui Tutankamon, iar unii cercetători au emis ipoteza că ar fi fost provocată de un accident. Alte ipoteze menţionează: septicemie (infecţie în sânge) sau embolism provocat de trecerea grăsimii într-o arteră; fractură de femur; o lovitură violentă în creştetul capului; sau otrăvire.

Din septembrie 2007 până în octombrie 2009, mumiile regale au fost supuse mai multor studii detaliate antropologice, radiologice şi genetice (mostre de ADN au fost prelevate prin 2 până la 4 biopsii per mumie). Pe lângă Tutankamon, au fost alese 10 mumii (circa 1410-1324 î.Hr.) posibil sau cert înrudite cu faraonul. Dintre acestea, numai 3 fuseseră identificate cu certitudine. Pe lângă aceste 11 mumii, au fost aleşi alţi 5 membri ai familiei regale din perioada de început a Noului Regat (circa 1550-1479 î.Hr.), diferiţi de membrii presupuşi ai familiei lui Tutankamon. Cele mai multe dintre aceste 5 mumii au fost utilizate ca grup de control morfologic (ca formă şi structură) şi genetic. Amprenta genetică a permis identificarea a 5 generaţii din rudele directe ale lui Tutankamon.
Cercetătorii au descoperit astfel numele mai multor mumii dintre cele anonime sau cu identităţi doar bănuite până la acea dată. Astfel, mumia KV35EL s-a dovedit a fi mama faraonului Akenaten şi bunica lui Tutankamon, iar mumia KV55 este cel mai probabil însuşi Akenaten, tatăl lui Tutankamon. Această relaţie de rudenie este susţinută de mai multe caracteristici antropologice unice, pe care cele două mumii le au în comun. În plus, grupa sanguină a celor doi indivizi este identică. În acelaşi mod, cercetătorii au identificat mumia KV35YL ca fiind cel mai probabil mama faraonului Tutankamon.

Nu au fost descoperite semne de ginecomastie sau sindrom Marfan. "Ca urmare, prezentarea artistică aparte a persoanelor din perioada Amarna este în mod cert doar un stil stabilit prin decret regal, care are - cel mai probabil - legătură cu reformele religioase stabilite de Akenaten. Este puţin probabil ca, în viaţa reală, Tutankamon sau Akenaten să fie avut un aspect fizic semnificativ bizar sau efeminat. Este important de reţinut că faraonii Egiptului Antic cereau ca ei şi familiile lor să fie reprezentate într-un mod idealizat," scriu autorii studiului.

O familie bolnava
Cercetătorii au descoperit însă un mare număr de malformaţii în rândul membrilor familiei lui Tutankamon. "Printre acestea se numără şi maladia Kohler II [o problemă a sistemului osos], cu care a fost diagnosticat Tutankamonn. Deşi sunt mai multe asemenea probleme, niciuna nu ar fi putut să îi provoace moartea faraonului, dacă ar fi fost singulară. În schimb, testele genetice care au căutat genele STEVOR, AMA1 sau MSP1, specifice pentru parazitul malariei, arată că 4 mumii, printre care şi Tutankamon, sufereau de malaria tropica.

Aceste rezultate sugerează că necroza avasculară a oaselor [o boală în care aportul sărac de sânge la nivel osos duce la slăbirea sau distrugerea unei porţiuni osoase], combinată cu infecţia malarială, reprezintă cel mai probabil cauzele morţii lui Tutankamon. Ca dovadă că faraonul avea probleme de mers şi suferea de malarie, în mormântul său au fost găsite mai multe bastoane şi o întreagă farmacie pentru viaţa de apoi," scriu autorii lucrării. Ei adaugă că o fractură subită suferită la picior, probabil în urma unei căzături, ar fi putut deveni o problemă mortală în condiţiile în care se producea şi o infecţie cu malarie.

În concluzie, acest studiu sugerează o nouă metodă de abordare a cercetărilor în domeniul genealogiei moleculare şi a paleogenomicii patogene din epoca faraonilor. Având la dispoziţie date suplimentare, ar putea fi înfiinţată şi dezvoltată o disciplină ştiinţifică numită egiptologie moleculară - o combinaţie de ştiinţe ale naturii, vieţii, şi culturii oamenilor din acea perioadă.

Tutankamon se dezvăluie
Prima parte a programului TUTANKAMON SE DEZVĂLUIE prezintă manevra delicată prin care, în premieră absolută, este prelevată o mostră de ADN din mumia lui Tutankamon, iniţiindu-se astfel o serie de studii complexe pentru a stabili care sunt rudele tânărului faraon. Partea a doua foloseşte dovezi ce nu au mai fost examinate până acum, de asemenea prelevate de pe mumia lui Tutankamon, pentru a stabili cauzele morţii acestuia şi ce elemente de noutate vor aduce aceste informaţii despre domnia lui, ca lider militar, religios şi politic.

Calea către înţelegerea arborelui genealogic al faraonului Tutankamon începe cu completarea ramurilor corespunzătoare părinţilor acestuia. Folosind date istorice şi informaţii culese în excavaţiile anterioare, Dr. Hawass stabileşte că tatăl lui Tutankamon ar fi putut fi unul din trei mari faraoni: Amenhotep al III-lea, un faraon popular şi de mare succes, al doilea din cea de-a 18-a Dinastie; Akhenaton, un personaj radical şi controversat, care a adus Egiptul în epoca monoteismului; sau Smenkhare, un faraon mai puţin cunoscut, care a domnit chiar înainte de Tutankamon. Pentru a rezolva eficient acest mister, echipa va trebui să testeze mostre de ADN prelevate de la Tutankamon şi de la mumiile celor trei potenţiali parinţi.
Când Howard Carter (foto, jos) a descoperit bogăţiile din mormântul lui Tutankamon, în 1922, cine ar fi putut prezice că, aproape un secol mai târziu, acea încăpere străveche va deveni situl unde egiptologia va folosi tehnologii extrem de performante? TUTANKAMON SE DEZVĂLUIE prezintă în detaliu aceste proceduri care vor ţine telespectatorii cu sufletul la gură, căci cercetătorii vor extrage pentru prima dată mostre de ADN din mumia lui Tutankamon.

Mostrele sunt pregătite pentru analiză, dar echipa adunată la laboratodul ADN al Discovery Channel de la Muzeul din Cairo se confruntă cu tot felul de obstacole în rezolvarea acestui mister criminalist. Pentru a testa ADN-ul străvechi, Asistent Profesor Dr. Carsten M. Pusch de la Institutul de Antropologie şi Genetică Umană al Universităţii din Tübingen, Germania, şi Profesorul Albert Zink de la Institutul EURAC pentru Mumii şi Omul Gheţurilor din Bolzano, Italia, colaborează cu Dr. Yehia Zakaria Gad de la Departamentul de Genetică Moleculară de la Centrul Naţional de Cercetări din Cairo, folosind în premieră mondială absolută analiza ADN bazată pe microsateliţi în studierea mumiilor familiilor regale egiptene.

Laboratorul înregistrează primul moment de triumf, dar acesta este abia începutul odiseei familiei lui Tutankamon. O dată ce ADN-ul tatălui lui Tutankamon a fost analizat şi secvenţializat cu succes, Dr. Hawass poate urma indicii care în final îi vor identifica pe mama şi bunicii faraonului. TUTANKAMON SE DEZVĂLUIE prezintă tot procesul coordonat de Dr. Hawass, de la cercetările de înaltă precizie din laboratorul ADN până la lucrările de excavaţii.
Programul TUTANKAMON SE DEZVĂLUIE va fi difuzat în Romania pe Discovery World, in luna mai a acestui an.
Sursa & foto: Discovery Channel

"Frumoasa adormită"

Este o tanara din Marea Britanie, afectata de o boala rara.
Ziarele britanice au supranumit-o "Frumoasa adormita", dar Louisa Ball, o adolescenta in varsta de 15 ani din Sussex, nu traieste nici pe departe un basm, ci un adevarat cosmar. Louise este capabila sa doarma chiar si doua saptamani neintrerupt, iar parintii trebuie sa aiba grija s-o trezeasca regulat pentru a-i da sa manance, sa bea apa si sa o insoteasca la toaleta. Boala de care sufera se numeste sindromul Klein-Levin, o maladie extrem de rara, descrisa de cei doi medici care i-au dat numele in 1925 si 1936, de-atunci fiind identificate doar cateva cazuri in intreaga lume, majoritatea barbati .
Louisa este o exceptie, dar boala ei, asa cum au descris-o parintii intr-un interviu acordat ziarului Daily Mail, pare demna de un manual de neurologie.Cosmarul Louisei a inceput in octombrie 2008, iar pediatrii la care parintii acesteia au apelat au crezut initial ca este vorba despre o problema hormonala. "Fiica noastra a inceput sa manifeste primele simptome in urma unei gripe care a durat circa o saptamana. De-atunci nu si-a mai revenit, dormind continuu", a declarat mama fetei.
In luna martie a anului trecut, fata a fost internata la St. George's Hospital din Tooting, langa Londra, unde medicii au diagnosticat-o cu sindromul Kleine-Levin, un tip neobisnuit de hipersomnie a carei cauza este necunoscuta, dar se crede ca ar putea fi legata de o disfunctie a sistemului limbic si hipotalamusului. Deocamdata niciunul dintre medicamentele experimentate (printre care si amfetamine) nu au avut niciun efect.

Sursa: descopera.ro

10 sfaturi de protectie online pentru copii si parinti

Ai intre 5 si 15 ani? Navighezi pe internet? Folosesti zilnic Yahoo Messenger si o retea de socializare online? Esti parintele unui copil care se incadreaza in profilul de mai sus? Invata cum sa te protejezi.
In fiecare an, intr-o zi din luna februarie, Uniunea Europeana desemneaza EU Internet Safety Day, o zi in care ONG-urile, institutiile publice si scolile sunt invitate sa dezbata problema protectiei copiilor care navigheaza pe internet. In 2010, cu aceasta ocazie, mai multe organizatii desfasoara ample campanii de informare a copiilor si a parintilor, prin care atrag atentia asupra riscurilor la care se expun copiii care navigheaza online.
Un studiu din Marea Britanie arata ca, in Regatul Unit, 80% dintre copii cu varste cuprinse intre 5 si 7 ani folosesc regulat internetul. La nivelul intregii Uniuni Europene analistii estimeaza ca procentul este de peste 60%, in randul aceleiasi fragede categorii de varsta. Cea mai vulnerabila categorie de varsta este, conform datelor organizatiei Ceopc (Child Exploitation and Online Protection Centre), cea cuprinsa intre 10 si 13 ani - nivelul utilizatorilor de internet din aceasta categorie fiind de peste 80% in UE.
Cei care profita cel mai mult de naivitatea copiilor sunt pedofilii si hotii. Ceopc da exemplul recent, de la sfarsitul lui 2009, al unui pedofil care s-a recomandat drept prietenul unui prieten si a intrat in contact, pe hi5, cu o fetita de 12 ani. S-a imprietenit cu ea, au inceput sa vorbeasca zilnic pe messenger, si in cele din urma a determinat-o sa foloseasca webcam-ul si sa se dezbrace in fata camerei. Din fericire, atunci cand i-a propus sa se intalneasca in realitate, fetita le-a comunicat acest fapt parintilor, iar acestia au luat legatura imediat cu politia. Politistii l-au prins si au descoperit ca aceasta comunica online zilnic cu 31 de fetite cu varste cuprinse intre 8 si 13 ani.Asadar, ce trebuie sa faci daca esti copil si vrei sa te protejezi de persoane dubioase, necunoscute, care iti vor raul?10 sfaturi pentru copii
Nu fa niciodata publice datele personale precum adresa de acasa, numele scolii la care inveti sau numarul de telefon - nici pe ale tale, nici pe ale prietenilor tai.
Foloseste chat-uri, mesagerii instante sau retele de socializare online adecvate varstei tale si pentru a comunica cu persoane apropiate varstei tale sau cu membri ai familiei.
Creazati profile sigure, umbla la setarile de privacy, pentru a te asigura ca informatiile si fotografiile pe care le pui pe internet sunt vazute doar de prieteni si persoane de incredere.
In cadrul unei retele de socializare online, precum hi5 sau Facebook, nu accepta niciodata cereri de prietenie de la persoane pe care nu le cunosti in viata reala, decat daca acestea ti-au fost recomandate de parinti sau prieteni de incredere.
Nu te intalni niciodata cu persoane pe care nu le cunosti, chiar daca acestea iti sunt « prieteni online ». Daca chiar iti place cu adevarat de cineva pe care l-ai cunoscut online si vrei sa te intalnesti cu el/ea in viata reala, spune-le parintilor tai si invita pe unul dintre parinti sa participe la prima intalnire.
Foloseste webcam-ul pentru a comunica exclusiv cu oameni pe care ii cunosti in viata reala, inchide webcam-ul atunci cand nu-l folosesti.
Nu pune in circulatie mesaje vulgare, imagini sau alte materiale cu tine in ipostaze indecente.
Nu replica la un mesaj menit sa te hartuiasca, ci blocheaza-l pe cel care l-a trimis.
Invata cum sa respingi si sa blochezi mesaje sau contacte nedorite.
Deconecteaza-te de la internet, atunci cand nu il folosesti.
In cazul in care esti parinte, cei de la Ceops iti recomanda:
sa discuti constant cu copilul tau despre comportamentul acestuia online
sa afli exact ce site-uri de socializare foloseste copilul, pe cine are in lista de prieteni; repeta-i in mod frecvent cele 10 reguli de mai sus
sa folosesti firewall-ul si alte programe de securitate online pentru a bloca site-urile cu continut neadecvat copilului tau
sa monitorizezi activitatea online a copilului tau (creaza-i un profil de Windows pentru copii si restrictioneaza-i accesul la programe, softuri si site-uri care i-ar putea face rau).

Sursa: Descopera.ro

Cele mai frumoase pisici din lume

Poate cateodata va intrebati cine a realizat fotografiile cu animale aproape ireal de simpatice si dragute pe care le primiti in slideshow-uri pe e-mail de la cunoscuti si prieteni. Cel putin in cazul pisicilor, creditul este adjudecat – Jane Burton a fost desemnata post-mortem cea mai buna fotografa de pisici din toate timpurile.
Ultimul album al doamnei Burton, care s-a stins in 2007, la varsta de 74 de ani, poarta numele “A Cat's Life” (Viata unei pisici), a fost lansat la mijlocul acestei luni si este, in fapt, o colectie de tip best of a celor mai reusite fotografii cu pisici pe care englezoaica le-a realizat de-a lungul vietii. Albumul este alcatuit numai din lucrari realizate in studiou, pe fundal alb, care au in prim plan ipostaze duioase sau inedite a pisicutelor, singure sau impreuna cu alte animale – caini, veverite, arici, pui de gaina sau rata, in momente unice de tandrete si prietenie, care in mod obisnuit nu au loc in viata salbatica sau domestica a animalelor. Toate cele 60 de “modele” feline, aristocratele tabbies britanice, fitoasele siameze, pufoasele persane sau jucausele vagaboante, sunt pisici care au apartinut doamnei Burton si sotului acesteia, Kim Taylor. Domnul Taylor, fotograf de animale salbatice, isi aduce aminte de talentul rar al lui Jane de a surprinde animalele in cele mai bune ipostaze: “Avea o abilitate teribila de a prinde pe film caracterul felinelor. In lumea fotografilor este de notorietate faptul ca pisicile sunt animalele cel mai dificil de fotografiat in studio, dar Jane a reusit sa le faca sa se simta in elementul lor, in fata reflectoarelor, sa se joace si, chiar mai mult, sa se imprieteneasca cu animale de care, in circumstante obisnuite, nu s-ar apropia niciodata. Cu toate acestea, a fost o munca colosala – in medie, pentru o singura fotografie din album, Jane a petrecut 4 ore in studio." Pe langa numeroase fotografii cu pisici si alte animale salbatice, cuplul a realizat numeroase documentare despre animale si natura pentru posturile de televiziune BBC si ITV.

Sursa Descopera.ro

Cine spune ca printesa noastra nu poate concura cu cele de mai sus?

Religia secolului XXI incotro?

La inceputul secolului XXI, imaginea pe care Omul o are despre sine in Univers este una mai curand dezolanta: s-a nascut absolut intamplator, in urma “tamponarilor” accidentale ale moleculelor in “supa primordiala”, si isi duce zilele intr-o realitate materiala si mecanica impersonala, care pare a fi complet insensibila la existenta lui.
Are religia un viitor?
Cine se afla cel mai aproape de a intra intr-o "fundatura" evolutionista, americanul religios sau agnosticul european? Aceste intrebari au fost ridicate de jurnalistul american John Tierney intr-un articol publicat la finele anului trecut in The New York Times, ele fiindu-i "inspirate" dupa cum marturiseste, de cartea unui coleg.

In "The Faith Instinct: How Religion Evolved and Why It Endures" autorul, Nicholas Wade, afirma ca nevoia simtita de oameni de a "idolatriza" este una determinata genetic, imprimata in circuitele neurale ale mintii de selectia naturala datorita enormului avantaj conferit de religie societatilor primitive. Dar daca exista un instinct primar religios, cum se explica atunci faptul ca tot mai putini oameni merg la biserica in tarile Europei de Vest? se intreaba Tierney.
Agnostic fiind, dupa cum precizeaza, jurnalistul ar fi fost tentat sa priveasca acest "trend" european drept unul prevestitor al unei miscari generale catre secularizare, pe masura ce societatile devin mai bogate si mai educate; dar acest trend, spune el, nu este detectabil in Statele Unite, unde oamenii obisnuiesc sa frecventeze biserica in mod regulat.
In opinia lui Tierney, din ratele scazute ale natalitatii inregistrate in tarile europene, s-ar putea trage concluzia ca agnosticii si ateii vor fi "infranti" in cele din urma dintr-un punct de vedere evolutionist, fiind inlocuiti de populatiile in crestere de credinciosi din alte societati; dar ca este la fel de posibil si ca "necredinciosii" sa-si poata dezvolta noi institutii laice care sa le furnizeze beneficiile evolutioniste ale religiei.
La randul lui, Nicholas Wade crede si el in viitorul bisericii. "Proportia in care oamenii practica religia in statele moderne poate creste sau poate slabi in functie de circumstante sociale precum razboiul sau privatiunile, dar religia este improbabil sa dispara in totalitate".
Sunt religiile monoteiste invechite?
Tot in "The Faith Instinct,", dupa ce aduce in discutie unele dintre contestarile la adresa credintelor traditionale (precum argumentul oamenilor de stiinta ca Iisus n-a avut nicio legatura cu inventarea Crestinismului, iar Mohamed ar putea chiar sa nu fi existat), Nicholas noteaza ca aprecierea pentru muzica, la fel ca religia este si ea o inzestrare umana universala, capabila sa-i uneasca pe oameni, sa-i emotioneze si sa le ridice spiritul in sfere inalte.
"Oare nu exista vreo cale de a transforma religia in versiuni mai potrivite pentru epoca moderna? Cele trei monoteisme (iudaismul, crestinismul si islamul) au fost create pentru a raspunde nevoilor unor societati care au existat cu multe secole in urma. Faptul ca ele au rezistat atat de mult nu inseamna ca au fost menite sa reziste pe vecie, ci doar ca au devenit precum unele opere celebre ale lui Mozart, pe care oamenii le asculta fericiti mereu si mereu. Dar lumea muzicii nu a atins perfectiunea finala cu Mozart", mai crede Nicholas Wade.
Potrivit lui Wade, in mod traditional religia a fost cea care a reusit sa-i implice pe oameni intr-o experienta multisenzoriala comuna (muzica, poezie, dans), in masura sa le starneasca "cele mai adanci emotii de care este mintea capabila, inspirandu-i sa priveasca dincolo de propriul interes la ceva ce ar putea fi mai valoros, sanatatea si supravietuirea societatii lor, cultura sau civilizatia."
Doar ca, in prezent, aceste experiente au devenit tot mai rare in multe religii, nu-i de mirare asadar ca multora religia nu le mai inspira nimic. "Cele trei monoteisme par a-si fi atins limitele dezvoltarii lor cu mult timp in urma, ramanand in urma fata de complexitatea in continua crestere a societatilor umane si dezvoltarea enorma a cunoasterii organizate".
Transformarea religiei
In cartea lui, Nicholas Wade mai afirma si ca scopul in care a evoluat comportamentul religios a fost doar acela de a incuraja supravietuirea societatilor umane. Ca atare, cei care administreaza religiile n-ar trebui sa considere ca ele nu pot suferi nicio transformare. Dimpotriva, religiile sunt structuri in cel mai inalt grad ajustabile nevoilor societatii, dat fiind ca sunt formate intr-o negociere implicita cu puterile supranaturale care ulterior furnizeaza instructiuni pentru promovarea intereselor societatii. Trebuie insa, inainte de toate, sa intelegem ca negocierea este posibila.
Poate ca religia are nevoie sa treaca printr-o a doua transformare, similara in scop cu tranzitia de la religia vanator-culegatorilor la cea a societatilor "asezate", conchide Tierney in articolul lui. In aceasta noua configuratie, credinta si-ar pastra vechile puteri de a-i aduce pe oameni impreuna pentru un scop comun, fie ca acesta va fi unul moral sau unul de aparare. Cum ar putea oare arata produsul unei astfel de transformari?
Nu pot crede intr-un Dumnezeu care-mi cersete in fiecare zi rugaciuni" - Friedrich Nietzsche
O posibilitate ar fi in opinia jurnalistului american cea a unei versiuni a ambientalismului (dar cu muzica mai buna si ritualuri putin mai elegante decat sortarea gunoaielor): pentru ca, "o Biserica Verde le-ar putea furniza oamenilor lectii si valori comune similare cu cele predicate de religiile traditionale".
Inca din secolul 18, iluministul Voltaire profetea ca religia crestina va disparea in decurs de un secol. Un secol mai tarziu, alti filosofi, unii chiar incompatibili intre ei precum Marx si Nietzsche, atacau si ei crestinismul si religiile in general, prevestindu-le sfarsitul iminent. Totusi, religia crestina exista si astazi, chiar daca nu mai exercita rolul hegemonic tipic secolelor trecute.
Nu pot crede intr-un Dumnezeu care-mi cersete in fiecare zi rugaciuni" - Friedrich Nietzsche
O posibilitate ar fi in opinia jurnalistului american cea a unei versiuni a ambientalismului (dar cu muzica mai buna si ritualuri putin mai elegante decat sortarea gunoaielor): pentru ca, "o Biserica Verde le-ar putea furniza oamenilor lectii si valori comune similare cu cele predicate de religiile traditionale".
Inca din secolul 18, iluministul Voltaire profetea ca religia crestina va disparea in decurs de un secol. Un secol mai tarziu, alti filosofi, unii chiar incompatibili intre ei precum Marx si Nietzsche, atacau si ei crestinismul si religiile in general, prevestindu-le sfarsitul iminent. Totusi, religia crestina exista si astazi, chiar daca nu mai exercita rolul hegemonic tipic secolelor trecute.
Se mai spune si ca mai ales convergenta a trei fenomene intercorelate creeaza impresia unei "renasteri a religiei" la scara mondiala: expansiunea activitatii de misionariat, radicalizarea fundamentalista si utilizarea "instrumentalizanta" a potentialului de violenta propriu tuturor principalelor regiuni istorice.

Descentralizarea religiilor
Un prim semnal al acestei "vitalitati" ar fi acela ca pretutindeni in interiorul organizatiilor religioase si al bisericilor avanseaza grupari din asa-numitele religii consolidate, acest fapt fiind valabil atat pentru hinduism si budism, cat si pentru religiile monoteiste.
Si mai impresionanta este insa considerata raspandirea regionala a acestor religii consolidate in Africa si in tari din Asia orientala si sud-orientala. Iar succesul activitatii de misionariat pare si el a depinde de flexibilitatea formelor corespondente de organizare. In acest sens, Biserica catolica, transnationala si multiculturala, s-ar adapta mai bine trendului globalizator decat bisericile protestante, organizate pe baze nationale.
Cele mai dinamice dintre toate sunt insa considerate retelele descentralizate ale Islamului, mai ales in Africa sub-sahariana, si cele evanghelice, mai ales in America Latina.
Si daca dezvoltarea constiintei religioase in Statele Unite nu se "pupa" nicicum cu modelul secularizarii in continua expansiune, potrivit politologilor Pippa Norris si Ronald Inglehart, exista explicatii. Prima dintre ele ar fi una demografica, care pune vitalitatea religioasa a societatii americane pe seama numarul relativ mare de imigranti proveniti din societati preponderent traditionaliste; mai exista si o alta structurala, explicatie bazata pe "slabiciunea" sistemelor de asistenta sociala din SUA, care ar fi inadecvate menirii lor de a proteja sectoarele vulnerabile ale populatiei de riscurile sociale ale capitalismului "fara amortizatoare".

SURSA Descopera.ro

AH1N1, pandemie falsa?

Wolfgand Wodarg, lider de sanatate al Consiliului Europei, considera groaza A H1N1 o “campanie a panicii”, o “pandemie falsa”, unul dintre cele mai mari scandaluri medicale ale secolului si pretinde ca vaccinurile, bazate pe celule canceroase, “soptesc” mesajul “va fi mai rau”.
Pentru W.W., pandemia A H1N1, care a inceput ca Gripa Mexicana, devenita ulterior Gripa Porcina, a fost nici mai mult nici mai putin decat o campanie de creare a unei false impresii de insecuritate, astfel incat companiile farmaceutice sa faca profit de pe urma populatiei speriate.Considerand "pandemia" drept "una dintre cele mai mare scandaluri ale secolului", dr. Wodarg a solicitat o cercetare amanuntita a situatiei. Rezolutia propusa de el in cazul investigarii rolului companiilor farmaceutice in povestea A H1N1 a trecut de Consiliul Europei de la Strasbourg. O dezbatere de urgenta va fi sustinuta la sfarsitul lunii ianuarie.Referitor la vaccinul impotriva Gripei Porcine, dr. Wodarg a declarat ca acesta a fost dezvoltat la repezeala. Unele ingrediente nu ar fi fost suficient testate, iar lucruri mai rele urmeaza sa se intample, a declarat oficialul. "Vaccinul creat de Novartis a fost produs intr-un bioreactor, din celule canceroase, o tehnica nemaifolosita pana acum", a mai adaugat el.

sursa http://www.descopera.ro/