Curând voi absolvi a doua facultate în cel mai frumos oraş din Moldova, Iaşi. Cei 8 ani de studenţie au fost poate cea mai frumoasă perioadă din viaţa mea şi sper că nu ultima. Au trecut anii atât de repede încât, în zborul lor către maturitate, n-am apucat să ascult poveştile care se spun despre adolescenţi, tineri cu idealuri şi dorinţe, pentru care viitorul înseamnă marea provocare.
În tot acest timp am învăţat că viaţa nu este altceva decât o viziune proprie asupra lucrurilor pe care ne dorim să le trăim , asupra celor ce le privim în ochii celorlalţi, asupra propriului drum pe care vom păşi desculţi sau încălţaţi cu pantofi de firmă sau cu papuci de casă.
Nu de puţine ori mi-am pus întrebarea încotro mă îndrept? Care este rolul meu în această lume imensă, pătată de culorile nedreptăţii şi cum aş putea trăi fără să simt şi partea nedreaptă a lucrurilor fireşti.
Întrebări fără răspuns plutesc în jurul meu. Am încetat să mi le adresez involuntar pentru a evita confuzia asupra unei viziuni viitoare despre propria-mi viaţă.
Ochii celor din jur mă privesc, gândul lor pătrunde în adâncul fiinţei, dând naştere speranţelor.
Îmi doresc....mi-am dorit....va fi....
am adormit în braţele pietrelor arse de soare
