iţi voi spune cândva
sub o umbrelă albastră
de ce ploaia nu-ţi sugrumă tricoul
de ce mirosul de lut
îmi pătrunde în piele
sculptând figurine vii
ce-mi înfăşoară trupul în poveşti
cu bărbaţi şi femei
îţi voi şopti atunci
când paşii mei adormiţi
vor dansa
de ce trupul se zbate
când este privit cu ochii închişi
de ce braţele mor când le strângi
sub mănuşa de carne
de ce visele dor când le-atingi
noaptea în somn
îţi voi spune atunci
povestea unui înger căzut
în ţărâna murdară de prunci
ai răbdare!
Un comentariu:
Mi-am dat seama acum, dupa ce am citit aceasta poezie, ca din tot ce avem, visele raman cel mai mult ale noastre, ale fiecaruia. Asa incat chiar si iubitii ar fi bine sa nu-si atinga visele. Poate pentru ca ele, visele, ne leaga cel mai direct de ingeri? Si prin ei, de eternitate? Sau poate pentru ca in vise "tarna murdara" devine pulbere de stele? Sau pentru ca 'acolo', "sub o umbrela albastra" zbaterea trupurilor va fi un dans superb? Sau pentru ca 'acolo' ingerii nu mai au cum cadea? Nu stiu ...poate, cate putin din toate?
Trimiteți un comentariu