mi-am cumpărat ceas
să-ţi aud glasul când dormi
l-am prins de mâneca sacoului
să-i simt căldura în vene
i-am muşcat limba
să-mi hrănesc curiozitatea
ştiam că ceasurile au sânge albastru
că în trupul lor se trag sfori
albe şi roşii
numai iarna se nasc copiii din flori
cu fulgi de mătase pe creştet
când timpul grăbit îi scapă pletoşi
cu barbă şi ceas pe deget
Un comentariu:
"...glasul cand dormi" ...e glasul viselor? Cand visam ce ora e? Ce se intampla cu timpul cand visam? Si ce se intampla cu noi? De ce nu putem ramane acolo, in visele noastre? In vise, nu in cosmaruri. Adica in acea "realitate" in care ne nastem batrani, traind intinerim din-ce-in-ce, si murim bebelusi... ...sau nu, nu murim, ne topim, pt. a ne naste mai batrani decat am fost, adica mai intelepti, mai plini de iubire... si tot asa... un fel de Nirvane, adica un fel de altfel de spatii in care, nemaiavand ce masura, ceasurile capata trup, iar noi le putem musca limba, asa cum... chiar, doamna Mihaela, de ce, uneori=de cele mai multe ori, cand simt ca iubita mea imi musca limba ma simt intr-o astfel de Nirvana? Oare nu o fi insemnand asta ca totusi, uneori putem ramane in vise? Adica putem simti cum traind intinerim, intinerind ne inteleptim, inteleptindu-ne ne imbogatim in iubire... eu cred ca da!
Trimiteți un comentariu