îmbrăţişarea unei sfere

În ziua în care împlineam un sfert de secol de la venirea mea în lume, mă trezisem mai devreme ca de obicei, îmi pusesem pe aragaz ibricul cu apă potabilă, potrivisem flacăra la maxim şi mă aşezasem comod în fotoliul meu de catifea roşie.

Simţeam deja pe buze gustul delicios al cafelei pe care urma să o savurez în liniştea căminului meu; îi simţeam deja efectul în sângele ce-mi inunda obrajii la fiecare cinci minute ce-au urmat trezirii mele, timp în care priveam limbile ceasornicului cum alergau pe pereţi. Nu mai văzusem până atunci un ceas aşa grăbit ca al meu; limbile i se încurcau în goana lui spre un timp necunoscut. O secundă am crezut că s-a oprit parcă ,să-mi potrivească ora la care îmi voi sorbi cafeaua, aşezată comodă în fotoliul meu vechi pe care-l iubeam. Îl iubeam pentru că spatele meu se cufunda în arcurile lui până când simţeam că mă cuprinde în întregime, mă alintă, mă sărută. Îl iubeam pentru că era singurul care ştia când aveam chef să lenevesc, să citesc sau când, pur şi simplu, simţeam nevoia unei îmbrăţişări. Pentru aceste lucruri aveam de gând să-l răsplătesc şi mă bucuram în sinea mea că primesc un serviciu gratuit iar el ştia acest lucru.
În clipa umătoare ascultam cum picăturile de ploaie loveau pervazul geamului de parcă ar fi dorit să pătrundă în cameră; de parcă ar fi trebuit să le invit în singurătatea mea, să le las să pătrundă în trupul meu să-mi grăbească puţin pulsul şi-aşa încetinit de gândurile ce-mi invadau fiecare neuron dispus să le asculte.
Apa fierbea zgomotos aşa că m-am hotărât să uşurez oarecum povara ibricului meu vechi, cu pete de zmalţ sărit şi urme de zaţ întărit pe marginea de sus. Am turnat încet apa fierbinte în cană urmărind parcă fiecare picătură ce trebuia să se transforme în cafea, băutură ce-mi mângâia plăcut de fiecare dată buzele, gura, stomacul şi mai apoi sângele ce-mi fierbea de astă dată în vene, de parcă ar fi vrut să-l eliberez, să-l las să curgă afară din corpul meu, până la ultima picătură.
Cu licoarea ciudată în mână, cu telecomanda în cealaltă, am revenit pe canapea fiind stăpânită de un sentiment ciudat. Parcă aş fi câştigat la loterie iar banii i-aş fi dat cu împrumut.
Priveam spre televizor însă nu reuşeam să descifrez cuvintele aruncate prin boxe în aerul din jurul meu, nici măcar imaginile nu mă ajutau să înţeleg despre ce este vorba. Pluteam în ceaţă; era o ceaţă densă ce-mi usca gâtlejul, îmi înţepa nările, mă făcea să plâng fără să-mi fi dat acordul asupra acestui fapt. Am luat o înghiţitură de cafea sperând că voi alunga seceta ce-mi ameninţa palatinul, însă nu am reuşit decât să complic lucrurile, care până atunci păreau a fi atât de simple, fireşti. Gâtul mă ustura din ce în ce mai tare.
M-am ridicat din fotoliu cu gândul de a ajunge la fereastră să o deschid. Vroiam să alung ceaţa dincolo de ea, să invit în cameră ploaia. Aveam nevoie de umezeală. Mă uscam asemeni unei frunze în faţa unei flăcări, nervurile mele mă implorau să fac ceva pentru mine. Ticăitul din perete nu se mai auzea. Probabil oboseala îşi odihnea aripile pe limbile ceasului meu. Pe bună dreptate avea nevoie de odihnă, ca şi mine, de altfel. 
Nu am ajuns la fereastră.
M-am prăbuşit într-un gol imens.
Am simţit pentru o clipă lichidul fierbinte din cană pe pieptul meu, apoi peste braţe, peste picioare. Degetele îmi ardeau de parcă m-aş fi ars cu ţigara. Ce ţigară? Eu nu fumez decât ocazional trabuc şi atunci nu fac decât să pufăi. Mi se pare interesant să scoţi fum pe nări şi pe gură asemeni unei locomotive în călduri.
În cameră se făcuse frig dintr-o dată. Nu cred că reuşisem să deschid fereastra. Parcă uitasem aragazul deschis iar flacăra lui urma să stabilească temperatura camerei. Mă înşelasem oare? Se terminase gazul? Şi ceaţa asta, de unde venise?
Nu mai înţelegeam nimic deşi mă străduiam enorm să-mi amintesc evenimentele petrecute înainte de a pune ibricul cu apă potabilă pe aragaz.
În clipa următoare îmi veni în minte că totul este inutil, vroiam să renunţ. Nu aveam de gând să mă lupt pe terenul meu cu forţe ce nu aveau curajul să se arate. Chipul lor era pătruns de ceaţă asemeni unei oglinzi în care te priveşti fără să-ţi vezi răsuflarea. Preferam să fi adormit la loc în clipa în care m-am trezit. De ce să mă trezesc? îmi place somnul, îmi arată partea din mine care se ascunde.
Frigul din cameră se înteţise. Nu ştiam că iarna are dreptul să dea buzna la mine în cameră. Nu-mi ceruse nimeni voie să mă viziteze. Nici măcar ploaia care bătea insistent în geam nu se bucurase de ospitalitatea mea, deşi aş fi avut nevoie de ea în trupul meu, în gâtul ce-mi ardea din ce în ce mai tare.
Mi-am amintit atunci că există un lucru care m-ar putea salva, mi-am amintit că iubesc. Iubesc ceva roşu, moale, pufos, binevoitor. Ochii îi ţineam închişi să nu mă orbească lumina ce străbătea ceaţa densă din cameră, ca un far în port pe timpul furtunii. Nu, nu doresc să orbesc aşa devreme mai ales acum când mi-am amintit că iubesc.
Am pierdut noţiunea timpului de când ceaţa s-a depus asemeni unei cruste albe pe trupul meu, ca îmbrăţişarea unei mame. Aş avea nevoie de... şi gândul se risipi la fel de repede cum apăruse.
- Ai nevoie de o îmbrăţişare gratuit, se auzi o voce foarte aproape de urechea mea, în timp ce mă străduiam să găsesc forma şi conturul lucrurilor familiare din cameră.
Gratuit, îmi sună ca un ţipăt ascuţit scos în timp ce o mână i-ar fi sugrumat gâtlejul. Pentru o clipă am crezut că este o glumă a vecinului meu care ştia că locuiesc singură în scorbură şi că obişnuiesc să dorm dezvelită în fotoliu, cu telecomanda în mână. În mintea mea începuse să se deruleze evenimentele petrecute în ajun, asemeni unei pelicule alb-negru. Ceaţa se risipise într-o secundă ca şi cum aş fi pocnit din deget.
M-am rostogolit în fotoliu ca o sferă. Am simţit căldura lui în toate încheieturile. Culoarea îmi invadase spiritul. Ştiam că îmbrăţişarea este gratuită, tocmai de aceea nu am încetat nici o clipă să profit alintându-mă. Devenisem culoarea care încântă, sărutul care minte, braţele care sfâşie libertatea unui om. O sferă îmi luase locul în fotoliu ca şi cum aş fi murit; şi asta, fără să plătesc nimic.