duminică, 18 mai 2008

gând


Curând voi absolvi a doua facultate în cel mai frumos oraş din Moldova, Iaşi. Cei 8 ani de studenţie au fost poate cea mai frumoasă perioadă din viaţa mea şi sper că nu ultima. Au trecut anii atât de repede încât, în zborul lor către maturitate, n-am apucat să ascult poveştile care se spun despre adolescenţi, tineri cu idealuri şi dorinţe, pentru care viitorul înseamnă marea provocare.

În tot acest timp am învăţat că viaţa nu este altceva decât o viziune proprie asupra lucrurilor pe care ne dorim să le trăim , asupra celor ce le privim în ochii celorlalţi, asupra propriului drum pe care vom păşi desculţi sau încălţaţi cu pantofi de firmă sau cu papuci de casă.

Nu de puţine ori mi-am pus întrebarea încotro mă îndrept? Care este rolul meu în această lume imensă, pătată de culorile nedreptăţii şi cum aş putea trăi fără să simt şi partea nedreaptă a lucrurilor fireşti.

Întrebări fără răspuns plutesc în jurul meu. Am încetat să mi le adresez involuntar pentru a evita confuzia asupra unei viziuni viitoare despre propria-mi viaţă.

Ochii celor din jur mă privesc, gândul lor pătrunde în adâncul fiinţei, dând naştere speranţelor.

Îmi doresc....mi-am dorit....va fi....

joi, 15 mai 2008

îţi voi spune...



iţi voi spune cândva
sub o umbrelă albastră
de ce ploaia nu-ţi sugrumă tricoul
de ce mirosul de lut
îmi pătrunde în piele
sculptând figurine vii
ce-mi înfăşoară trupul în poveşti
cu bărbaţi şi femei

îţi voi şopti atunci
când paşii mei adormiţi
vor dansa
de ce trupul se zbate
când este privit cu ochii închişi
de ce braţele mor când le strângi
sub mănuşa de carne
de ce visele dor când le-atingi
noaptea în somn

îţi voi spune atunci
povestea unui înger căzut
în ţărâna murdară de prunci
ai răbdare!

raftul de cărţi


te-am regăsit la raftul de cărţi
printre file vechi îngălbenite
de îmbăţişarea timpului

un semn de carte
o filă
o poveste de viaţă
despre cei care plâng
în braţele tale

am spus atunci că vreau să valsez
cu tălpile goale
sub cerul unui dumnezeu
ce-şi alungă visul pierdut
în pletele mele

în ochii mei
se oglindesc norii
ce plâng a furtună
în raftul de cărţi
te-am strâns de mână

sâmbătă, 10 mai 2008

tăcere

în liniştea nopţii te cuprind
iar braţele-mi sunt leşuri care mint
privirea

iertare îngerul meu
m-am rătăcit minţind că ştiu
încotro mă duc paşii

mi-s umerii grei
de povara celor care s-au născut
din cuvântul tău
rostit în şoaptă

e târziu să întreb
prea devreme să uit
nu pot decât să tac
şi să ascult

joi, 8 mai 2008

visare

am adormit în braţele pietrelor arse de soare
m-au spălat de păcate valurile ce alergau către ţărm
m-au alintat firele de iarbă grăbite să se nască
în trupul meu stingher  lovit de nepăsare

te-am visat alergând cu tălpile goale
şi urmele tale dansau în decorul mănuşilor roşii
îngropate-n nisip
pe aripi purtai picături de ploaie

albastrul din ochii tăi recita poeme
scrise cu litere mari

m-am îmbătat de mirosul trupului
născut din ţărână
am strigat către tine iar
ascunde-mi păcatul sub pletele tale
în care timpul naşte dorinţe

ştiam
că pot dormi legănată de valuri 
şi-am îndrăznit să visez
lipindu-mi pleoapele de stâncile reci

m-am trezit din visare târziu
când marea înghiţise păcatul trupului meu
născut să-şi cunoască sfârşitul
sub chipul unui înger căzut

sâmbătă, 3 mai 2008

nu întreba


nu întreba de unde vin
când ochii mei privesc departe
dincolo de zidul vechi
de cărămidă

niciodată norii nu au plâns
aşa cum plâng acum
acum când mă întrebi
de ce adoarme firul ierbii
când eu strig
de ce?

nu întreba când voi veni
cu braţele arse de soare
şi paşii grei valsând
pe coji de nuci

nu întreba
când noaptea-mi va boteza trupul
născut din piatră albastră
nu întreba când îngerii mei vor muri de sete
la porţile raiului tău

nu întreba de ce astăzi
ca o copilă mă joc în rochie de mătase
de ce în palma mea scriu poveşti
despre gâze cu aripi de lut

nu întreba de ce mi-e sete
când pleoapele se sting
alergând pe perete
în jocul umbrei fără chip
întreabă doar cine sunt