am cunoscut-o la ultima lansare de carte din oraş
printre rafturi de praf şi aripi bolnave de îngeri
purta în pântec un fluture mort
ce n-a îndrăznit să se nască
de teama ochilor mei
m-a salutat politicos
a păşit prima treaptă
împiedicându-se-n gânduri aruncate pe jos
proteze şi sâni dezgoliţi de misterul
unei vieţi monotone
sute de tălpi s-au aruncat în urma ei pe scări
să-i ţină trena de păr
unghiile în teacă
gura închisă de fălci
trăsura la scară
de atunci mi-e amantă
se furişează seara în patul meu de lut
îmi mângâie trupul cu răsuflarea-i de gheaţă
până ajung la orgasm
o prind de gleznă şi tace rotundă
din perete-n perete
mă zbat ca o târfă-ntre valuri de spermă
o sărut
îmi face cu ochiul de sticlă
apoi geme profund
mă excită
pe trup îmi scrie cu limba de şarpe
Nu acum
au trecut 300 de ani
de când moartea-mi provoacă orgasm
2 comentarii:
Tulburatoare poezie, doamna Mihaela, absolut tulburatoare. Incat pot sa va intreb fara teama de a fi gresit inteles: ati fost "in moarte"? doamna Mihaela... Imi aduc aminte de ce spunea St. A. Doinas intr-o emisiune a E. Voda: "...singura intamplare despre care un poet scrie fara sa o fi trait e moartea." Dar Dvs? In fond, ce este orgasmul? Este trairea intens sublima, tocmai de aceea pret de doar cateva secunde - n-am putea noi suporta mai mult- a procreatiei. Este viata, numai ca viata in alte sfere, mult superioare, in eternitate. Deci pt. cine accepta aceasta interpretare a mea, titlul poeziei devine "Moartea-mi provoaca viata" ...si inca viata la nivel sublim. Vesnica, adica. O procreere continua, un orgasm perpetuu... Viata de dincolo de moarte, dar la care avem acces numai prin ea. Ea, moartea amanta noastra... Dar o amanta fara sex... Nu e femeie moartea, desi e de genul feminin, ceea ce mai poate insemna ca e un barbat moartea, desi nu e de genul masculin. Sau ca e barbat pt. femei sau femeie pt. barbati... furisata, pana la urma, in patul tuturor, numai ca nu toti o percep asa. Oare gresesc? Recitind poezia, aproape ca-mi vine sa spun: Dvs. ati fost acolo doamna Mihaela, nu-i asa? Si va multumesc ca mi-ati aratat si mie calea, si modul de a ajunge...
Poate-am fost, doamna Mihaela, prea 'visator-fantezist' atunci cand am 'citit' asa poezia Dvs. Sa stiti ca eu, cand citesc poezie, incerc sa ghicesc ce simtea cel ce a scris-o in momentele scrierii ei. Sa ne transpunem, atunci cand citim "Memento mori" in pielea lui Eminescu din momentele in care el scria "Memento mori"... indrazneata si fantezista dorinta, dar numai asa, cred eu, citim cu-adevarat "Memento mori". Si tot un fel de "memento mori" e si a Dvs. "Moartea-mi provoaca orgasm" Eu, cand am citit-o prima data, asa am citit-o cum v-am spus mai sus. Am fost prea visator? Nu cred, dar as vrea sa stiu. Acuma: sigur ca, de pe la 16-18 ani, toti incepem sa ne punem intrebari referitor la moarte, si incepem sa ne-o inchipuim. Stiu ca cei mai multi vad in ea o batrana cu o coasa in mana, gata sa doboare tot ce-i iese-n cale. Dar chiar asa o fi? Eu nu cred. Nu am crezut inainte, si nu cred nici dupa ce v-am citit poezia. O fi urata batrana aceea "cu-aripi negre" cum spune Eminescu, dar "cu chipul ei frumos." Sau "cu ochi de sticla" "cu limba de sarpe" "cu rasuflarea de gheata" cum spuneti Dvs. si totusi frumoasa, pt. ca uratenia nu ne provoaca orgasm. Vedeti(?) doamna Mihaela, oricum as lua-o, eu tot asa 'citesc' aceasta poezie. Dar oare ne trebuie multa fantezie sa nu vedem in moarte o cositoare de vieti, ci o fiinta cu chip frumos, care, si de aceea, ne provoaca orgasm? Cei care nu simt orgasmul mortii nu pot sti cat de frumoasa e, totusi, ea. Si nu cred ca Dvs. ati asociat degeaba moartea cu orgasmul.
Trimiteți un comentariu