In italia de sarbatorile pascale

asfinţit

mi-e trupul flămând de iubire

în ochii mei se oglindesc îngeri de ceară

au venit să-mi spună

"rămas bun,

fiică a lunii ploioase"

astăzi timpul s-a oprit

să-mi mângâie tâmplele calde

şi obrajii înroşiţi de emoţii

asemeni ouălor de paşte

se cutremură marea de strigătul

ce-ţi cere iertare

cu palmele strânse în pumnul

îngropat în ţărână

am lăsat capul pe spate să cuprind norii

într-o îmbrăţişare ploioasă

cruzimea firelor de iarbă

mi-a şoptit că mă vei aştepta
la asfinţitul timpului stropit de lacrimi

voi dansa atunci un ultim vals

cu tălpile goale

în braţele tale flămânde

de ispitele vremii

o secunda eterna

în braţele tale am plâns ieri

mii de secunde timpul s-a oprit

să-mi şteargă lacrima acidă

ce-mi brăzda obrazul

în ochii tăi am privit până când
noaptea i-a ascuns sub mantia ei

ca şi cum lumea ar fi un castel de nisip

până la venirea primului val

mai rămâi o secundă cât un an ceresc

să ascult zgomotul paşilor tăi

peste pământul ce-mi acoperă privirea

la apus

Aripi de lumină

când îmi vor creşte aripi de lumină

ochii mei vor găzdui cărăbuşii de mai

ca şi cum timpul s-ar opri în curgerea lui

pentru odihnă

sub umbra tăcerii îmi voi aşterne trupul

un ghem de oase murdare

ce se va înălţa deasupra celor vii

pironiţi în ţărână

cu ochii închişi
voi asculta glasul

ce-mi va striga numele o singură dată

asemeni pruncilor de lapte
hrăniţi la sânul fecioarei

în palma ta voi aşterne visele

care s-au născut o dată cu mine

departe de îngerul sălbatic

care-mi tulbură somnul

îmi voi odihni privirea oarbă

pe braţele unui dumnezeu pierdut

12 aprilie 2008, Copou, Iaşi

dragostea unui înger fără trup

am strigat ploii să-mi spele păcatul

ultimul din braţele îngerilor cu aripi de ţărână

am strigat cerului să-mi şteargă amintirea

când nu voi mai fi copil răsfăţat de nicio gâză

cu aripi de pământ

am strigat către tine noapte albastră

dă-mi vălul tău infinit

să-mi acopăr pleopele de lut

am strigat către îngerii care-mi tulbură somnul

bucuraţi-vă astăzi de chipul meu sălbatic

ghemuit în palma iubirii carnale

asemeni ploii, curg printre rânduri

asemeni lacrimilor, mă lepăd de păcatul iubirii

regăsesc în ochii tulburi de ispite carnale

dragostea unui înger fără trup

rănile timpului

rănile timpului

sub rochia mea s-au ascuns

hrănind lacrimile ce s-au născut

de dorul tău

promisiunile ploii

s-au scurs printre degete

asemeni unui ritual iniţiatic

mi-s pleoapele grele

răni adânci înfloresc

asemeni pomilor primavara

port pe trup păcatul iubirii

sunt liberă sa cad în tăcerea vremii

desculţă

pe nisipul ochilor tăi

iartă-mi iubirea carnală

am ridicat ochii la cer

către tine ispită albastră

să te privesc printre îngerii

care-şi curtează amantele

îmbrăcate în piele de şarpe

culorile vremii se sting

asemeni lumânării din vitrină

după o noapte fierbinte

am ridicat palmele reci

sub bărbie şiroaie de lacrimi

se unesc într-un dans de primavară

fericită să fii, fiică albastră

braţele lui te-au cuprins în somn

trupul lui te-a dorit dimineaţa devreme

pe pieptul lui ai adormit plângând

nimeni nu a gustat din fructul oprit mai mult ca tine

ridic privirea către tine

înger de piatră zidit în trupul meu

iartă-mi iubirea carnală

şi rănile ce s-au născut

din lacrimile unui Dumnezeu