când îmi vor creşte aripi de lumină
ochii mei vor găzdui cărăbuşii de mai
ca şi cum timpul s-ar opri în curgerea lui
pentru odihnă
sub umbra tăcerii îmi voi aşterne trupul
un ghem de oase murdare
ce se va înălţa deasupra celor vii
pironiţi în ţărână
cu ochii închişi
voi asculta glasul
voi asculta glasul
ce-mi va striga numele o singură dată
asemeni pruncilor de lapte
hrăniţi la sânul fecioarei
hrăniţi la sânul fecioarei
în palma ta voi aşterne visele
care s-au născut o dată cu mine
departe de îngerul sălbatic
care-mi tulbură somnul
îmi voi odihni privirea oarbă
pe braţele unui dumnezeu pierdut
Un comentariu:
"în palma ta voi aşterne visele
care s-au născut o dată cu mine"...
Incredintare totala...,frumoase versuri,si totusi parca lipseste esenta... Sorin
Trimiteți un comentariu