în braţele tale am plâns ieri
mii de secunde timpul s-a oprit
să-mi şteargă lacrima acidă
ce-mi brăzda obrazul
în ochii tăi am privit până când
noaptea i-a ascuns sub mantia ei
noaptea i-a ascuns sub mantia ei
ca şi cum lumea ar fi un castel de nisip
până la venirea primului val
mai rămâi o secundă cât un an ceresc
să ascult zgomotul paşilor tăi
peste pământul ce-mi acoperă privirea
la apus
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu