mi-au crescut aripi
ştiai?
în somn
când încercam să mă desprind
de pături şi cearşafuri
legate strâns ca un giulgiu
mi-au crescut fire albe de păr
s-au împânzit pe creştet
de parcă venise iarna
ştiai?
mi-au crescut premolarii
puteam să mă hrănesc
din carnea porumbelului
eram albastră ca şi cerul
pe braţe purtam bucuria unui vis împlinit
m-am trezit când noaptea
se topise în lumina unui sărut
aripile le-am pierdut
când ochii tăi s-au deschis
ştiai?
a fost ziua mea
Un comentariu:
Ne pot creste si in somn aripi, in noaptea zilei care a fost ziua noastra. Adica ziua zborurilor noastre. Zburam ziua cu aripile care ne cresc noaptea, ne cresc noaptea aripile zborurilor de ziua... Adormim cu amintirea unui zbor ale carui aripi poarta "bucuria unui vis implinit", ne trezim "in lumina unui sarut", care pare ca vrea sa ne fure zborul, el, care e chiar lumina spre care ne-au purtat aripile crescute ale acelei nopti... Cred, doamna Mihaela, ca am trait si eu aceasta poezie.
Trimiteți un comentariu