s-au rupt sforile care te ţineau bolnav
în cuşca de cărămidă
cu perdele trase
ca şi cum ai fi fost un bolovan murdar
într-un castel virgin de sare
te-au lăsat să pleci într-o dimineaţă bolnavă de vânturi
ce viscoleau zăpada pătată de urmele tale zimţate
n-ai înţeles nici acum de ce te-au iubit atât de mult
încât s-au hrănit din carnea şi oasele tale
uneori
spuneau că eşti plecat în ţara păsărilor
ce-şi hrănesc puii cu pene de îngeri
că te-ai îndrăgostit de o poveste pictată-ntre coperţile unei cărţi albastre
te-ai ascuns de teamă să nu-ţi moară ispita
ca şi cum ai fi fost vânat de o turmă de vite
copiii tăi s-au hrănit din cerneala rămasă pe fundul unei călimări
s-au îmbrăcat în scrisul tău virgin
au luat numele tău şi-au murit înecaţi în sperma unui
semafor bolnav
într-un colţ al trunchiului meu virgin ţi-am păstrat un sâmbure de carne
să-ţi potolesc foamea de vin
şi setea de carte
5 comentarii:
O seara frumoasa iti doresc!
Sa fie 'samburele de carne' samburele acela de taina? Sa fie chiar samburele acela? Sa fie poezia aceasta prea feminina pt. mine, masculul care mi se intampla sa fiu? Sau Dvs. doamna Mihaela, prea femeie ca sa ramaneti doar o femeie obisnuita? Poate frumusetea salasui ascuns intr-o femeie? Iar daca-si ascunde frumusetea, femeia mai este ea femeie? Oare nu spre a incorona frumusetile lumii a pus Dumnezeu atata frumusete in femeie? Si oare nu numai femeile cu-adevarat frumoase inteleg ca frumusetea lor nu trebuie sa ramana o taina? Oare frumusetea unei femei nu irumpe si din cuvintele cu care ea stie sa-si imbrace frumusetea? Si oare femeia cu-adevarat femeie nu e numai aceea care stie si ca de frumusetea ei nu trebuie sa-i fie rusine? Oare femeia care stie acest lucru, nu stie ea si sa transfere frumusetea ei in frumusetea cuvintelor ei? Si oare "sambure de carne" nu e 'un cuvant' sublim? Cu atat mai sublim cu cat vrea sa infrumuseteze taina, spre a o dezvalui apoi asa? Sa fie 'samburele de carne' samburele acela de taina? Sa fie chiar samburele acela? Cate intrebari, doamna Mihaela, numai ca sunt intrebari care cuprind in ele si raspunsul. Sunteti o femeie foarte frumoasa, doamnna Mihaela!
Nu stiusem, n-aveam cum sa fi stiut, ce simte o femeie foarte frumosa. Dar poezia aceasta ma indreptateste sa banuiesc faptul ca femeia foarte frumoasa se simte mereu virgina. Am intrebat-o pe iubita mea, si ea mi-a raspuns: "...da! pentru tine sunt mereu virgina..." Apoi am intrebat-o: "dar daca nu m-ai iubi, cum ar fi?" Si ea mi-a raspuns: "...altfel decat sa te iubesc, nu as putea trai..." Si inca: "...altfel decat virgina pentru tine, nu as avea cum fi..." Am citit poezia aceasta, mi-am intrebat iubita, care e si ea o femeie foarte frumoasa, si acum, doamna Mihaela, pot banui ce simte o femeie foarte frumoasa ... ea simte ca iubirea ii daruieste vraja de a se simti mereu virgina. Iar daca am curajul sa scriu 'mereu Virgina' si, iata! il am, asta inseamna 'mereu Fecioara', ceea ce mai inseamna 'mereu divina' ceea ce inseamna 'mereu plina de iubire' ceea ce mai inseamna 'mereu foarte frumoasa' ceea ce inseamna... Nu-i asa ca sunteti fericita, doamna Mihaela?
fericirea pe care o port in suflet nu o pot exprima in cuvinte. cred ca am spus tot
...si, totusi, cuvintele Dvs. va "tradeaza" fericirea, ceea ce nu e un lucru urat. Caci nu e fericire adevarata fericirea "netradata", adica fericirea din priviri, din gesturi si mai ales din cuvinte. Stiu ca spuneti tot, doamna Mihaela, in cuvintele pe care le spuneti, dar mai stiu ca oricat spuneti, ramane inca mult de spus. E paradoxul fericirii: cu cat e mai mare cu atat mai mult ne dam seama cat de mica e... ...sau, cat ne mai trebuie s-o facem mare. De aceia spunem noi ca fericirea e nesfarsita; ea trebuie mereu, si mereu, si mereu "alimentata". Iar eu banuiesc ca, scriind aceste poezii - in suflet mai intai, apoi pe o hartie(eventual) si apoi aici, pe blog - reprezinta pt. Dvs. 'exercitii' de 're-alimentare' a fericirii. Si sa va mai spun ceva, doamna Mihaela: realimentati si fericirea celor care va citesc.
Trimiteți un comentariu